Tehnicianul echipei Oțelul Galați, Ewald Lienen, a declarat, vineri, că elevii săi nu îi vor acorda o atenție deosebită atacantului Adrian Mutu la meciul cu Petrolul, ci vor încerca să aibă o prestație cât mai bună și să consolideze relațiile de joc.
„Știu că Petrolul formează o echipă puternică, de când am venit eu în România am observat că au făcut meciuri foarte bune. În această iarnă au făcut unele schimbări, au plecat jucători, în special pe plan ofensiv, dar au adus fotbaliști importanți precum Mutu și Zicu. Campionatul este o competiție lungă, mai sunt etape de disputat și se poate întâmpla orice, deci Petrolul încă mai are șanse la titlu. Nu îi vom acorda o atenție specială lui Mutu, fotbalul este un joc de echipă, vom încerca să fim un bloc compact și să ne apărăm bine, iar fiecare jucător să dea totul pe teren. Vom încerca să facem un joc cât mai bun și să ne consolidăm relațiile de joc, având în vedere faptul că avem mulți jucători noi, mai ales în zona defensivă„, a spus Lienen.
Oțelul Galați va întâlni Petrolul, duminică, în deplasare, de la ora 19.30, în etapa a XXI-a a Ligii I.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER