Liga 1 a fost aproape să îi ‘îngroape’! VIDEO Ratări incredibile, faze spectacol și o ‘moarte subită’!** Echipa care poate „rupe lanțurile” în sezonul viitor
This browser does not support the video element.
Petrolul va rămâne cu siguranță în istoria Ligii 1 cu scandalul de la meciul cu Steaua, atunci când „lupii galbeni” au pierdut la masa verde un meci stricat de huliganul intrat pe teren și pumnul aplicat lui Galamaz, care a făcut înconjurul lumii. Ploieștenii se pot însă lăuda și cu revenirea de senzație din mandatul lui Mulțescu, atunci când golurile lui Hamza și seria incredibilă de victorii au salvat în ultima clipă o echipă care, măcar din prisma stadionului și a a fanilor, merită o soartă mai bună.
Dacă Liga 1 a fost aproape să o îngroape, Petrolul a arătat ce poate în ultimul meci din sezonul 2011-2012. Ratări incredibile, faze spectacol și o „moarte subită” în fața celor de la Sportul, echipă care nu a mai câștigat de 12 etape. Golul lui Ferfelea nu a adus însă liniștea pe Ilie Oana.
Fie că Mulțescu va rămâne sau nu la echipă, Petrolul se anunță una dintre echipele cu pretenții din sezonul viitor. ProSport a anunțat venirea lui Walter cu o echipă întreagă pe „Ilie Oană”. Iar ca tacâmul să fie complet, Galamaz ar putea deveni idol pe arena pe care a fost aproape de o tragedie.
La cât de slab este nivelul în Liga 1, nu ar mira ca Petrolul să își facă loc între granzii care se bat pentru locurile de Europa