„Liga e staborul lui Dragomir!”
LPF nu a programat-o pe Pandurii Târgu Jiu în următoarea
etapă. Marin Condescu a reacționat dur. Gorjenii mai pot rezolva
doar azi litigiul cu Dinamo, altfel vor pierde cu 0-3 meciul cu
Oțelul. La următoarea neprogramare vor fi exluși din
campionat
Mircea Sandu nu a propus în Comitetul Executiv de ieri dezafilierea
Pandurilor din Târgu Jiu, așa cum amenințase, dar gorjenii au o
altă problemă: LPF nu i-a programat în campionat pentru că nu și-au
rezolvat litigiul cu Dinamo pentru Ilie Iordache.
Dacă Pandurii Târgu Jiu nu plătește până astăzi suma de un milion
de euro lui Dinamo, rezultată în urma declarării lui Ilie Iordache
drept jucător liber, echipa gorjeană va pierde cu 0-3 partida cu
Oțelul, din etapa următoare, nefiind programată de către LPF.
Decizia ligii vine exact în ziua desfășurării Comitetului Executiv
al FRF, despre care Mircea Sandu anunțase că va fi momentul în care
va pune pe tapet problema dezafilierii Pandurilor pe motiv că nu
și-a retras acțiunile în instanțele civile în cazul „Ilie
Iordache”. Dacă nu va plăti până la următoarea etapă după cea în
care ar trebui să joace cu Oțelul, Pandurii va fi exclusă din
campionat, toate meciurile de până acum urmând să fie câștigate de
către adversarii cu care au jucat cu scorul de 0-3.
Condescu se bazează pe TAS
Președintele gorjenilor, Marin Condescu, declară însă că nu este
speriat de măsurile luate de LPF. „Din moment ce Mircea Sandu nu
ne-a dezafiliat, înseamnă că avem dreptate, iar dacă Dumitru
Dragomir înțelege să acționeze așa, nu face decât să se
descalifice. Sunt liniștit pentru că vom câștiga la TAS și atunci
vor fi obligați să ne dea voie să jucăm meciurile pe care nu le-am
jucat dacă nu ne programează. Vreau să știe toată lumea că la LPF
nu sunt comisii, ci staborul lui Dumitru Dragomir! Practic, Liga e
staborul lui Dragomir!”.