Liga I ar putea rămâne cu 17 echipe! Un club e aproape de desființare:** „Așteptăm bani de la instituțiile statului”

Liga I ar putea rămâne cu 17 echipe! Un club e aproape de desființare:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce Nicolae Manea a declarat ieri că echipa s-ar putea desființa, președintele Jean Pădureanu confirmă impasul în care se află Gloria Bistrița. Cu toate acestea, șeful Gloriei e ceva mai optimist și spune că situația se va rezolva.

„Situația este foarte gravă, însă sperăm și avem promisiuni că se va rezolva. Așteptăm acum bani de la niște instituții ale statului. Nu vom ajunge să pierdem jucători, e meritul lor că au înțeles prin ce trecem. Problema e criza”, admite președintele Gloriei.

„E urât ce a făcut Ana Maria Prodan”

La finalul partidei cu Universitatea Cluj, Nae Manea a denunțat faptul că Ana Maria Prodan, managerul lui „U”, a contactat doi jucători ai Bistriței în ziua meciului, informație ce a fost confirmată. Deși Ana Maria Prodan și Predescu, unul din jucătorii contactați, au declarat că discuția a fost una amicală și nicidecum despre meci, Pădureanu îi atrage atenția șefei lui U.

„Mi-au spus atât Manea, cât și jucătorii. E un gest urât, nu se discută cu jucătorii echipei adverse în ziua meciului. Nu intră sub bănuială niciun jucător și nu voi lua măsuri. A fost un gest necugetat, din care ar fi bine să învețe și ea”, spune Pădureanu.

Vrea măcar un punct cu Mediaș
Fără niciun punct după primele două jocuri, bistrițenii au nevoie de un rezultat pozitiv în partida de vineri, de acasă, cu Gaz Metan Mediaș. Cu toate acestea, președintele Gloriei nu impune ca obiectiv victoria, ci speră să nu înregistreze un nou eșec.

„Vom face totul să nu pierdem această partidă. Sunt jucători bunicei aici. Gradul de pregătire e neuniform, dar echipa se va pune pe picioare în scurt timp”, încheie Pădureanu.

Articol scris de Mihai CINPOERU

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×