Liga I, pe Eurosport? Oficialii postului TV s-au întâlnit joi cu Gino Iorgulescu: „Noi putem face cunoscut fotbalul românesc în afară!”
Grupul Eurosport este interesat să își diversifice conținutul pe piața TV din România, în special în privința competițiilor fotbalistice – inclusiv meciurile din Liga I, fapt pentru care reprezentanții televiziunii s-au întâlnit, miercuri, cu Gino Iorgulescu, președintele LPF.
Informația a fost făcută publică de Valentin Macovescu, director de Relații Internaționale al Eurosport SAS, joi, la București, la o întâlnire cu presa din România în care a prezentat planurile grupului Eurosport în următorul an pe piața audiovizualului românesc.
„Anul viitor, în 2014, se împlinesc 25 de ani de la înființarea Eurosport și logoul nostru va fi «We live for live» (Trăim pentru direct, n.r.). Meseria noastră este sportul în direct. Anul 2014 coincide și cu, poate, o implicare mai mare a acționarului nostru Discovery în grupul Eurosport. Discuțiile continuă cu acționarul majoritar (grupul media francez TF1, n.r.), dar 2014 va fi anul în care ne gândim să dezvoltăm din ce în ce mai mult conținutul numai pentru teritoriul României, cu produse de afară pentru România sau cu produse din România pentru România. Dezvoltarea conținutului, îmbunătățirea conținutului este axa noastră prioritară pentru 2014 și, în principal, avem în vedere fotbalul, pentru că ne-am dat seama și știm că fotbalul este cerința telespectatorilor și a partenerilor noștri din România”, a spus Valentin Macovescu.
În acest sens, Valentin Macovescu a spus că s-a întâlnit, miercuri, cu Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF). La întâlnire a participat și Laurent Prud’Homme, directorul de achiziții de drepturi al grupului Eurosport.
„Am avut o întâlnire ieri cu Gino Iorgulescu, în care i-am prezentat grupul Eurosport din toate punctele de vedere. El ne-a ascultat foarte interesat. Întâlnirea a avut loc la inițiativa ambelor părți (…) Ne-am interesat de cum se va desfășura tender-ul (oferta, n.r.) pentru drepturile Ligii I de fotbal, după terminarea contractului actual (…) Discuțiile continuă, am avut idei foarte interesante împreună, am discutat despre expunerea campionatului român de fotbal în străinătate, pentru că este cunoscut doar aici. Noi, fiind un canal paneuropean și mondial, putem face cunoscut fotbalul românesc în afară”, a spus Valentin Macovescu.
Întrebat dacă grupul Eurosport este interesat să participe la o licitație, în cazul în care LPF va organiza una pentru acordarea drepturilor de difuzare a meciurilor de fotbal din Liga I, Valentin Macovescu a spus că Eurosport ia în considerare acest lucru, însă deocamdată nu a fost stabilită modalitatea prin care vor fi acordate aceste drepturi.
Macovescu a spus că grupul Eurosport este deschis la orice variantă pentru a prelua drepturile de difuzare, inclusiv la încheierea de parteneriate. „Urmărim atent și suntem un actor pe piață care se interesează de toate oportunitățile”, a spus Macovescu.
Totodată, Valentin Macovescu a vorbit despre jocurile echipei naționale a României. „Jocurile echipei naționale ne interesează, pentru că fac parte dintr-un interes major și este o coeziune în jurul echipei naționale (…) Dar ne interesează și alte sporturi, există interesul pentru echipa națională de handbal, pentru kickboxing (…) Avem drepturile pentru superkombat și pentru raliul Sibiului„, a explicat Macovescu.
„Conținutul este ținta noastră principală. Vrem să îmbunătățim conținutul pe care canalele noastre le oferă pentru teritoriul României. Și punem accentul în special pe fotbal, pentru că ne-am dat seama că clienții noștri, telespectatorii, sunt în principal interesați de fotbal în România”, a spus Valentin Macovescu.
De asemenea, el a amintit că Eurosport a prelungit contractul exclusiv pentru difuzarea turneului de tenis de la Roland Garros până în 2021, dar și contractul pentru difuzarea meciurilor de fotbal din Bundesliga, în exclusivitate în România.
„Ne gândim din ce în ce mai mult, discutăm cu Discovery, să mergem spre produse numai pentru România. De ce să nu aducem alte drepturi din afară să fie difuzate numai pentru România?”, a spus Valentin Macovescu, precizând că, în următoarea perioadă, grupul Eurosport va face un anunț.
Răspunzând unor întrebări în acest sens, Macovescu a spus doar: „S-ar putea să fie un campionat de fotbal”. El nu a dorit însă să precizeze dacă este sau nu vorba despre meciurile din Premier League.
Pe de altă parte, odată cu diversificarea conținutului în România, grupul Eurosport are în vedere și vânzarea de spațiu publicitar. „Odată ce există un produs numai pentru România, partea cu publicitatea este un pas logic”, a spus Macovescu.
Grupul Eurosport este prezent pe piața audiovizualului românesc cu televiziunile Eurosport și Eurosport 2, fiecare dintre acestea având peste 5 milioane de abonați, regăsindu-se în ofertele marilor operatori de cablu și DTH din România.
Potrivit lui Valentin Macovescu, reprezentanții Eurosport poartă „discuții continue” cu marii operatori de cablu din România, inclusiv cu RCS&RDS, pentru prelungirea contractelor de distribuție a televiziunilor din portofoliul grupului.
„Parteneriatele noastre sunt de lungă durată și sperăm că toate acțiunile noastre sunt pozitive”, a mai spus Macovescu. Acesta nu a dezvăluit când va expira contractul dintre Eurosport și RCS&RDS, precizând doar că cele două companii discută de mai multe luni în vederea continuării colaborării.
Grupul Eurosport, cea mai importantă platformă multimedia de sport din Europa, s-a lansat în 1989 și este deținut majoritar (80%) de grupul media francez TF1 și minoritar (20%) de Discovery Communications. În prezent, Eurosport ajunge în 131 de milioane de case din 54 de țări. În limba română, televiziunea Eurosport s-a lansat în 1997. În ianuarie 2005, s-a lansat Eurosport 2, iar în mai 2008 a debutat Eurosport în High Definition.
Madalina Cerban, madalina.cerban@mediafax.ro