Doar 1-1 la Urziceni și șansele campionilor de a mai prinde măcar locul doi s-au diminuat. „Închizătorul” Dani crede chiar că lui și colegilor săi le va fi imposibil să se claseze la final în coasta viitoarei campioane.
Dani, de ce n-ați scos mai mult de o remiză la Urziceni? Am avut mult ghinion. N-am fost în stare să marcăm încă un gol din zece faze clar. Păcat că nu am câștigat, fiindcă acum va fi imposibil să mai prindem locul 2 și să jucăm în preliminariile Ligii. Chiar dacă noi batem tot de acum înainte, vor trebui să se încurce rău de tot două echipe, Urziceniul și Timișoara, ceea ce nu prea cred să se întâmple.
Se va destrăma echipa dacă nu vă calificați în Liga Campionilor? Nu pot să vorbesc pentru alții. Ce pot spune cu siguranță e că eu voi rămâne la CFR. Oricum, pentru noi, dacă nu vom juca iar în Ligă, e un sezon ratat.
Multă lume spune că voi trageți pentru Dinamo, să-i întoarceți ajutorul de anul trecut … Nici vorbă! Nu vrem și nici nu ne interesează pe noi să o ajutăm pe Dinamo. Noi jucăm doar pentru CFR. Sâmbătă vine la Cluj Brașovul selecționerului României … Noi, străinii, nu avem nicio treabă cu el, așa că nu contează. Poate românii din echipa noastră să joace mai cu ambiție, ca să arate că merită să fie convocați la națională. Meciul va fi oricum greu, fiindcă brașovenii sunt foarte ambițioși și motivați.
8 puncte este diferența care o separă pe CFR de ocupanta locului doi în clasament, Unirea Urziceni
Nu cred că este un avantaj faptul că avem un program mai ușor în ultimele etape. Să nu uităm că noi am pierdut puncte în retur cu echipele mici De Sousa, fundaș CFR Cluj
Dani și Culio stau cu Brașovul CFR Cluj are dureri de mijloc înaintea dificilei partide de sâmbătă, din Gruia, cu Brașovul lui Romeo Surdu și Răzvan Lucescu. Dani și Culio, doi dintre titularii liniei mediene a campioanei, au primit cartonașe galbene în partida de duminică de la Urziceni și sunt suspendați pentru confruntarea cu “galben-negrii”. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER