Liga paralelă a lui Iancu**

Marian Iancu se hrănește numai cu venin de la înfrângerea din
Giulești încoace. Toată lumea mai toacă la câte un arbitru, despică
în patru un ofsaid sau un penalty, mai strâmbă din nas la câte un
observator. Iancu pare însă să nu pună geană pe geană până nu mai
găsește câte o chichiță în ograda altora de care să se poată agăța
la o adică. Își face rău și face rău echipei, care n-a reușit un
meci mai acătării în tot acest retur.

Și-a adus din iarnă un manager fâșneț și iscusit, dar e imposibil
ca Alexa și compania să nu simtă că patronul e tot mai departe de
ei. Nu doar pentru că bossul preferă să le urmărească partidele de
la distanță, cu comoditatea televizorului. Declarativ, toți
jucătorii, nu doar cei ai lui Poli, dau pe dinafară de bucurie când
nu zăresc silueta patronului la vestiare. Lucrurile nu stau însă
nici pe departe așa. Oricât s-ar strădui Chivorchian și Stanciu să
acopere golul lăsat de patron.

Anul trecut pe vremea asta, nu era om cu scaun la cap care să nu
țină partea Timișoarei în războiul cu FRF pentru cele șase puncte
furate jucătorilor. Era unanimitate. De la Becali la Porumboiu, de
la Marius Niculae la Nicoliță. Nota bene, și-atunci, ca și acum,
erau și interese, și culise, și subterane.

Azi, percepția e la polul opus în vâlvătaia ațâțată în scandalul
Varga-Bălan și capătă accente comice în contestarea lui Prunea.
Marian Iancu are campionatul său paralel, Liga lui Iancu, în care e
înscris cu echipa sa de avocați. 11 titulari plus rezerve. Deloc
întâmplător, discursul său s-a întors mult în timp, o copie retro a
frustrărilor lui Jackie Ionescu de la începutul anilor ’90.
Strategie cu care tehnicianul n-a câștigat mai nimic. Și-a otrăvit
doar zi după zi.