Liga, pusă la zid!** „În Portugalia nu se joacă niciodată de Paște! E o sărbătoare foarte importantă”

Tehnicianul FC Brașov, Toni Conceicao, a declarat că vrea ca
elevii săi să uite cât mai repede înfrângerea cu Dinamo și să
obțină toate punctele din disputa de mâine, de pe propriul teren,
cu Gloria Bistrița.

„Este un joc important pentru noi, deoarece întâlnim o
rivală în lupta pentru evitarea retrogradării. Gloria este o echipă
bună, care muncește mult, dar vrem cele trei puncte puse în joc.
Totuși, trebuie să fim conștienți că o victorie contra
bistrițenilor nu ne garantează automat salvarea de la retrogradare.
Va trebui să continuăm pe aceeași linie”,
a spus Toni
Conceicao.

Portughezul de pe banca „stegarilor” a mai adăugat că „am
avut o ședință cu băieții și am ajuns la concluzia că se putea mai
mult în meciul cu Dinamo, dar trebuie să trecem peste acest joc și
să ne gândim doar la partida cu Gloria Bistrița. Ă‚sta este
fotbalul, poți să câștigi, dar și să pierzi. Nu e ușor pentru
cluburile mici să aibă meciuri din trei în trei zile, dar noi
suntem pregătiți să jucăm această serie care ne
așteaptă”
.

Conceicao a comentat și decizia LPF de a programa meciul cu
Universtatea Craiova în prima zi de paște: „În Portugalia
nu se joacă niciodată de Paște. Este o sărbătoare foarte importantă
și de aceea nu este programat niciun eveniment. Dar dacă LPF a
decis să jucăm atunci, ne vom conforma”
.

Întrebat despre zvonurile legate de o reîntoarcere la CFR Cluj din
vară, Toni Conceicao a spus că „am venit la FC Brașov să
îndeplinesc obiectivele propuse, salvarea de la retrogradare și un
parcurs cât mai bun în Cupa României și voi da totul ca să reușesc.
După luna mai, mă voi așeza împreună cu oficialii de la FC Brașov
la masa tratativelor și vom vedea ce vom hotărâ. Pînă atunci, tot
ce apare prin presă sunt doar speculații”.

Conceicao nu are niciun fel de problemă de lot pentru jocul cu
Gloria Bistrița, programat mâine, de la ora 19,00.

Publicat: 08 04. 2011, 17:15
Actualizat: 08 04. 2011, 17:16