Vasluiul a bătut Pandurii la limită într-un meci în care spectacolul a fost sublim prin prisma faptului că a lipsit cu desăvârșire. Vasluienii și-au îndeplinit obiectivul și prin această victorie rămân în luptă pentru participarea în Europa League.
Gazdele au înscris repede și cu noroc în minutul 19 prin Temwanjera care a împins mingea în poartă din 7 metri. După gol meciul s-a stins, gorjenii arătându-se incapabili să treacă de mijlocul terenului, nicidecum să egaleze.
După deschiderea scorului, timp de o oră, jucătorii celor două echipe s-au mulțumit să paseze de-a latul terenului. Prima ocazie a pandurilor a venit în minutul 70 când Cardoso a trimis cu capul pe poartă, dar Kuciak a respins. Luând în calcul și golul cei 22 de jucători au reușit să trimită doar trei mingi pe spațiul porții pe parcursul partidei.
Având foarte mulți absenți, dar și câțiva titulari nefolosiți, echipa lui Sorin Cârțu nu a făcut decât act de prezență pe teren. Nici Vasluiul nu a excelat la capitolul ocazii, dar după înscrierea golului, Moldovan a înghețat meciul și a mai adunat trei puncte în zestre moldovenilor.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI FC VASLUI – PANDURII
Â