Lipă e șefa!

Lipă e șefa!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anul 2009 pare să fie anul femeilor cu funcții de conducere în sportul românesc, dar și al schimbărilor majore. Astfel, Elisabeta Lipă, noul președinte al FR de canotaj, îi urmează cronologic ministrului MTS, Monica Iacob-Ridzi, și Ruxandrei Dragomir, președintele FR Tenis. În lupta pentru șefia FRC, Elisabeta Lipă l-a învins pe fostul președinte, Ioan Dospinescu, la o diferență clară: 30-18, două voturi fiind anulate. Supravegheat de secretarul de stat din MTS, Octavian Bellu, canotajul românesc a susținut, ieri, examenul maturității. „Am discutat mai mulți și optăm pentru o schimbare majoră. Vrem pe cineva care poate construi pista olimpică și care are sprijin financiar”, mărturisea înainte de ședință unul dintre participanți. Votul pentru schimbare s-a dovedit și dorința majorității, cvintupla campioană olimpică impunându-se detașat. „Sincer, mă așteptam să câștig, dar nu așa de categoric. Mă bucură și mă onorează acest vot de încredere și le mulțumesc colegelor care m-au ajutat. Am fost, suntem și vom fi o echipă. Sunt foarte fericită”, a declarat Uța, susținută din sală, printre altele, de Viorica Susanu, Doina Ignat și Georgeta Andrunache, ultima făcând parte din Comisia de numărare și validare a voturilor. După două mandate la conducerea FRC, Ioan Dospinescu a concluzionat sec: „Sper că vor merge spre mai bine. Voi susține federația mai departe. Sper ca sponsorii aduși să rămână. Nu sunt ai mei, sunt ai federației”. Vi­­­ce­­­președinți au fost aleși Vero­­­nica Cochelea (39 de voturi) și Adri­­an Poiană (27 de voturi). Geor­­­ge Boroi nu a mai candidat.

A jucat pe totul sau nimic

Deși fusese propusă și pentru funcția de „vice“, Lipă a anunțat că va candida doar pentru președinție, respingând ideea de a colabora cu contracandidatul ei, cu care, de altfel, a schimbat numai câteva replici, din politețe. „S-a dovedit că nu putem face echipă bună. Cu regret o spun, însă dacă nu voi câștiga, voi sta patru ani departe de canotaj“, spunea Uța înainte de începerea alegerilor.


Oltchim se poate califica azi în semifinalele ligii campionilor!

Oltchim pornește ca favorită în partida cu Buducnost (azi, ora 19:00, în direct pe Sport.ro). Cu două puncte, campioana României poate ajunge în semifinale. Vâlcea se califică matematic încă de acum dacă în cealaltă partidă Gyor va învinge pe Krim în Ungaria (ora 18:15, live pe www.sport.ro). În clasament, Gyor conduce cu cinci puncte, fiind urmată de Oltchim și de Krim – câte patru puncte (Vâlcea este avantajată de rezultatele directe), în timp ce Buducnost are trei puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Considerat
Considerat "numărul 1" şi "pictor" de Gigi Becali, fotbalistul a ajuns doar partener de antrenament la FCSB! "Nu a vrut…
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe, TVA de 21% şi acord cu FMI
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe,…
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Permis de conducere pentru pensionari! Regulă nouă pentru șoferii care au peste 65 ani
Permis de conducere pentru pensionari! Regulă nouă pentru șoferii care au peste 65 ani
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
×