Lipă:** „Mi-aș dori ca Dinamo-Steaua să se joace săptămânal!”
Președintele Clubului Sportiv Dinamo, Elisabeta Lipă, a
declarat, marți, că și-ar dori ca formațiile Dinamo și Steaua să se
întâlnească în meciuri săptămânale, pentru ca astfel stadioanele să
fie pline.
„Atâta agitație am văzut în ultimele zile, casele pline,
bilete nu mai sunt, telefoane sunând pentru a le face rost de
bilete și invitații. Mi-aș dori ca acest derbi Steaua-Dinamo să fie
săptămânal, o dată să se joace pe Dinamo, o dată pe Ghencea, pentru
că așa vedem că avem foarte mulți suporteri, fie că sunt de la
Steaua, fie că sunt de la Dinamo. Stadionul de mâine va fi
arhiplin, ceea ce înseamnă că bucureștenii iubesc sportul și atunci
facem un campionat Steaua-Dinamo cu o săptămână la ei și una la
noi. Astfel lumea va ieși din case și va participa la activitățile
sportive”, a spus Lipă, care a participat, marți, la o
lansare de carte.
Elisabeta Lipă a afirmat că va asista la meciul programat,
miercuri, pe stadionul Dinamo. „Cu siguranță că voi fi în
tribună. Sunt dinamovistă convinsă și e normal să îmi susțin
echipa. Sper să bată, eu le doresc să câștige meciul de mâine. Nu
dau niciun pronostic, dar sper ca scorul să fie în favoarea FC
Dinamo București. E clubul unde m-am format și m-am
consacrat”, a completat Lipă.
Partida Dinamo – Steaua se va disputa miercuri, de la ora 20.30,
pe Stadionul Dinamo, în cadrul etapei a a XXII-a a Ligii I.