Pe lângă analiza lotului și stabilirea posturilor care trebuie întărite, Mihai Stoichiță (foto) și Gigi Becali au discutat și despre problemele pe care le au în acest moment fotbaliștii roș-albaștri.
Principalul aspect de care s-a legat „Lippi” a fost cel al restanțelor financiare pe care conducerea le are încă față de jucători. Chiar dacă patronul a anunțat că primele se vor plăti abia la vară, și asta doar dacă Steaua va câștiga campionatul, Stoichiță a cerut să se renunțe la această idee și să li se achite jucătorilor din Ghencea datoriile. În plus, tehicianul a mai cerut și să se renunțe la strategia conducerii din prezent, care menține o întârziere la plata salariilor de peste o lună, dar mai mică de două luni, pentru a nu le da fotbaliștilor șansa să depună memorii la LPF.
Surdu: „Stancu are viteză, Kapetanos dă bine cu capul”
Romeo Surdu a acceptat să le facă o analiză colegilor săi din atac, Kapetanos și Bogdan Stancu, adică exact oamenii cu care se luptă pentru titularizare: „Stancu are viteză, dribling, creează spații. Kapetanos e puțin mai lent, dar are un joc de cap foarte bun”. Vârful roș-albaștrilor a vorbit și despre preferințele sale tactice: „Îmi place 4-4-2, pentru că joc în față. Mă simt cel mai bine în acest sistem”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER