„Lippi” este avertizat:** „Mi-e frică de ceea ce se va-ntâmpla cu Stoichiță! Adversarii Stelei sunt în interiorul echipei, nicidecum adversarii cu care se bate la titlu”

După rezultatul de egalitate obținut de Steaua pe teren propriu în fața celor de la Gaz Metan, scor 0-0, Gigi Becali a decis să-l schimbe pe Ilie Stan cu Mihai Stoichiță.

Soarta noului antrenor al roș-albaștrilor nu pare deloc una liniștită, mai ales că galeria Stelei a anunțat deja că va scanda împotriva noului tehnician.

Și fostul mare antrenor al Stelei, Emeric Ienei,  se teme de ceea ce va păți noul tehnician la echipa din Ghencea.

„Situația de la Steaua nu ne poate surprinde. Mi-e frică de ce o să se întâmple cu Stoichiță de acum încolo! El n-a avut echipă și iubește Steaua, o situație de avarie pentru Steaua. Echipa mai are șanse, dar văd că se cam pierd pe măsură ce etapele trec.

Cred că adversarii Stelei fac parte din interiorul echipei, nicidecum din echipele cu care se bate la campionat. Uitați-vă ce s-a întâmplat la meciul cu Gaz Metan!”, a declarat Emeric Ienei pentru Sport Total FM.

Publicat: 28 03. 2012, 19:13
Actualizat: 28 03. 2012, 19:14