„Lippi”, vulpoi bătrân!** Vezi de ce îl vor în continuare jucătorii pe Stoichiță!
Nimeni nu-l vedea cu ochi buni pe Mihai Stoichiță după ce
Bergodi fusese aruncat pe ușa din dos. În cele cinci luni și
jumătate, românul nu numai că l-a făcut uitat pe italian, ci a
reușit să clădească în Ghencea o familie, cu care are șanse reale
să câștige campionatul.
Criticile patronului Becali la adresa jucătorilor l-au înfuriat
la culme pe Stoichiță. În urmă cu două zile, într-o discuție
privată la palatul din Aleea Alexandru, antrenorul l-a rugat pe
latifundiar să nu-i mai jignească pe roș-albaștri.
Cinci motive pentru care jucătorii îl vor în continuare pe
„Lippi”
1. Glumește la fiecare
antrenament
Fiecare ședință de pregătire a roș-albaștrilor, fie că vine după un
eșec, fie după o victorie, este efectuată cu zâmbetul pe buze. În
colimatorul tehnicianului intră mereu cel care greșește, fiind
certat în glumă: „Parpas, ție îți trebuie o meditatoare să te
învețe limba română, să te înțelegi și cu colegii. Lasă, că îți
aduc eu o gagică să prinzi mai repede!”, a glumit Stoichiță cu
cipriotul.
2. Știe să-și motiveze
elevii
Înainte de fiecare partidă, în funcție de fotbaliștii care sunt
titularizați, StoiÂchiță discută în particular cu fiecare. „Îți
spune mereu că are încredere în tine, că, orice s-ar întâmpla, el
va fi alături de tine. Știe să îți vorbească, e cald în cuvinte. Nu
țipă niciodată și nu e dușmănos”, au dezvăluit mai mulți jucători.
Un alt aspect ce trebuie menționat este că, înaintea fiecărui meci,
Stoichiță bate palma cu fiecare jucător, apoi îl sărută pe
obraz.
3. Le ia apărarea în
fața patronului
La fiecare apariție în care Becali și-a făcut praf fotbaliștii,
Stoichiță a intervenit. Nu s-a luat la harță cu latifundiarul, dar,
pe cei criticați, acesta i-a lăudat. Ultimul exemplu: „Tudose și
Petre Marin au jucat de Divizia C”, a răbufnit Becali. „Tudose va
avea un viitor strălucit la Steaua, iar Petre Marin a evoluat
excelent”, a fost replica tehnicianului. Imediat, în vestiar,
Stoichiță a discutat personal cu cei doi jucători, transmițându-le
că le este alături.
4. Au voie în
oraș
Deși alte formații au un program strict referitor la escapadele
jucătorilor în cluburile de noapte, la Steaua acest punct este
foarte respectat. Stoichiță le-a dat voie jucătorilor să iasă în
oraș, însă doar până la ora 22:00: „Aveți voie să ieșiți cu
prietena ori nevasta, însă nu întreceți măsura! Vă înțeleg, că
sunteți tineri, și eu eram la fel!”. Fotbaliștii au înțeles
perfect, drept dovadă că din tabăra stelistă, doar Toja a mai fost
surprins de paparazzi după ora menționată, dar până și el s-a
cumințit în ultima vreme după ce a început o relație cu o tânără
„bancheră”.
5. Invită echipa la
restaurant
Când situația devine tensionată, și pentru a întări și mai bine
relațiile dintre jucători, tehnicianul de 55 de ani se ocupă
personal și îi invită pe toți elevii, plus stafful tehnic la
restaurant, pentru a lua masa. „Stoichiță este vulpoi bătrân, știe
să câștige imediat simpatia celorlalți! E trecut prin viață, în
astfel de evenimente legăturile dintre ei se întăresc. Practic, la
Steaua a creat o familie”, a povestit o persoană din echipă.
Stoichiță ne-a scos dintr-o situație delicată în tur. A făcut din
rahat bici. E antrenor mare, mare de tot
Gigi Becali, finanțator Steaua
El a dus totul în spate. Eu nu eram supărat deloc. Am zis
de 1.000 de ori că nu se pune problema să plece Stoichiță. Ce a
fost greu, a trecut
Gigi Becali, finanțator Steaua
Mihai are din naștere atitudinea asta de om bun. Chiar dacă se
enervează și țipă, este un tip lângă care îți place să
stai
Valeriu Argăseală, președinte Steaua
INFO
După miozita care l-a împiedicat marți să se antreneze cu echipa,
Janos Szekely s-a pregătit ieri normal, alături de colegii săi, iar
prezența la meciul cu Urziceni nu-i este pusă în pericol