Lipsa de răbdare a lui Becali dăunează grav performanței!** Un fost antrenor al Stelei spune unde se greșește
Ilie Dumitrescu a făcut o minianaliză a situației în care se află Steaua în aceste momente. Fostul mare jucător al „roș-albaștrilor” spune că atitudinea lui Gigi Becali, care pune constant presiune pe echipă, dăunează grav performanței, deoarece este nevoie de timp să se formeze o adevărată echipă.
„Locul 2 nu este performanță la Steaua, nu se premiază. Așa am crescut eu la Steaua. Și am crezut în asta, pentru că aveam la dispoziție un lot foarte valoros. Am avut la dispoziție jucători care au înțeles imediat ce le-am zis, jucători de grup, pentru că jucaseră sub comanda lui Dan Petrescu.
Dar presunea rezultatului apăsa pe ei, am văzut asta în ochii lor. Să te acomodezi cu un asemenea club îți trebuie timp. Adrian Ilie a avut nevoie de timp ca să se acomodeze la Steaua.
Mă gândeam și la Rădoi, la Paraschiv, jucători care au crescut și au simțit performanța, dar Bourceanu ce a câștigat? Nimic! Ori în condițiile astea ai nevoie de timp să te adaptezi”, a declarat Ilie Dumitrescu la Fanatik Show.