Lista CFR-ului pentru un nou titlu. Șefii din Gruia au pus ochii pe trei puști de perspectivă. Roșu, principala țintă
- Formația lui Arpad Paszkany se reinventează. Cu probleme financiare, CFR se va axa sezonul viitor pe jucători tineri. Unii vor reveni după împrumuturi, iar alții vor fi cumpărați.
- Fotbaliștii care vor rămâne vor trebui să accepte un salariu de maxim 10.000 de euro lunar. Mijlocașii Claudiu Bumba, Neluț Roșu și atacantul Sergiu Buș sunt primii pe lista șefilor din Gruia
Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan au deja în vedere trei tineri jucători în jurul cărora să contruiască echipa.Primul pe listă este Neluț Roșu (20 de ani), mijlocaș cedat pe când a terminat junioratul în Liga a II-a, la Luceafărul Oradea. Fotbalistul a ajuns între timp la Chiajna, acolo unde a avut evoluții apreciate și a marcat deja 7 goluri în 25 de partide. Este văzut ca varianta ideală de mijlocaș în spatele vârfurilor, mai ales că Pedro, Gabionetta și Chanturia urmează să plece. Potrivit unor surse, Paszkany ar fi dispus să dea 150.000 de euro pentru a-l readuce pe Roșu la Cluj. Mijlocașul mai este dorit în acest moment de Dinamo și monitorizat de Sporting Lisabona, potrivit www.stiridesport.ro.
Șanse mici pentru Bumba
Tot un fotbalist dorit de „câini” este aproape să revină la Cluj. Sergiu Buș (21 de ani) a fost cedat la Corona, dar acum este dorit din nou la CFR. Atacantul este format în Gruia și este văzut ca o variantă pe termen lung pentru linia de atac, mai ales că este acomodat cu stadionul CFR-ului. Jucătorul a spus în mai multe rânduri că ar agrea să revină pe Someș.
Un alt jucător dorit de clujeni este mijlocașul Claudiu Bumba (20 de ani), de la ASA Târgu Mureș. Totuși, șansele să se facă mutarea sunt mici, deoarece mureșenii au cerut în primă fază 500.000 de euro pe jucător, care a jucat un an și la echipa de tineret a lui AS Roma.
Miză pe jucători tineri și ieftini
De la Târgu Mureș vor
În funcția de câți bani va aloca Paszkany pentru echipă, în sezonul viitor se va stabili strategia finală și situația băncii tehnice. Paszkany încearcă de un an să vândă din acțiunile echipei pentru a forma un buget solid alături de un alt investitor, dar fără sorți de izbândă. În Gruia se vorbește că va urma un nou buget de criză, cifrat undeva la 5 milioane de euro.
10 jucători pleacă sigur, Felgueiras de vânzare, Cadu e out
Piccolo, Rada, Maftei, Pedro, Batin, Amadio, Manca sunt la final de contract și au șanse infime să mai rămână. Primii patru au salarii destul de consistente și Paszkany ar dori să reducă plafonul salarial. Chanturia, Gabionetta și Djokovic sunt împrumutați până la vară și Paszkany trebuie să scoată peste 2 milioane de euro din buzunare pentru ai păstra pe toți trei, fapt greu de crezut de asemenea.
Felgueiras e scos la vânzare și Mureșan a fost mandatat să îl cedeze cu minim 3 milioane de euro. CSKA Moscova se pare că e prima echipă care a început să liciteze pentru jucător. Și Cadu este pe picior de plecare. Forma slabă, desele accidentări și suspendări, dar și salariul mare sunt motivele pentru care se dorește un divorț din partea șefilor.
8 milioane de euro a fost bugetul CFR-ului în acest sezon
550 de mii de euro e cota lui Roșu, potrivit www.transfermarkt.de
500 de mii de euro e cota lui Bumba, potrivit www.transfermarkt.de
700 de mii de euro e cota lui Buș, potrivit site-ului de specialitate din Germania