Lista lui Andone: „Fălcosul” vrea să înceapă noul proiect cu trei fotbaliști din play-out. Va merge la Petrolul – Chiajna pentru a-și urmări „țintele”
Confirmat oficial luni, Ioan Andone nu pierde timpul și a început căutarea soluțiilor pentru sezonul următor. „Fălcosul” a demarat negocierile cu Bicfalvi și Puljic, încearcă să-l convingă pe Elhamed să revină la Dinamo, dar și-a fixat și trei ținte din Liga 1: Florin Purece și Neluț Roșu (Chiajna) și abdellah Zoubir (Petrolul).
Digi Sport anunță că noul antrenor din Ștefan cel Mare va merge marți seară la Ploiești, unde va vedea meciul dintre Petrolul și Concordia. Andone vrea să-i urmărească pe Florin Purece și Neluț Roșu, mijlocașii Concordiei, dar și pe Abdellah Zoubir, mijlocașul ofensiv al ploieștenilor, dorit în iarnă atât de Dinamo, cât și de Steaua.
La capătul unui sezon în care echipa sa a retrogradat, Zoubir a reușit să impresioneze în tricoul ploieștenilor, iar evoluțiile bune l-au pus pe lista de transferuri a celor doi granzi din București. Mijlocașul ofensiv și-a depus memoriu săptămâna trecută și ar putea ajunge în Ștefan cel Mare din postura de fotbalist liber de contract.
Florin Purece este o cunoștință mai veche a dinamoviștilor, mijlocașul de 27 de ani fiind dorit în iarnă și de Mircea Rednic, în timp ce Neluț Roșu e considerat de Andone o soluție pentru viitor, fostul fotbalist de la CFR trecând drept unul dintre cei mai talentați tineri mijlocași din Liga 1.