Lista** neagră a lui Becali
Gigi Becali a decis să îndepărteze de la echipă jucătorii cu
probleme de comportament. Mai exact, pe cei bănuiți că mai mult se
dau accidentați decât joacă fotbal. „Am eu în vizor vreo trei
jucători, pe care nu mai are rost să mă bazez din sezonul următor.
Nu poți pleca la luptă cu fotbaliști care nu-și dau tot interesul
în folosul echipei. Golanski?! Păi ăsta, de trei ani, tot bag o
grămadă de bani în el și o ține numai în crampe. Joacă numai când
vrea el”, a spus Becali. Surse din anturajul finanțatorului stelist
ne-au dezvăluit că mai marele Stelei îi mai are pe lista neagră pe
Sorin Ghionea și Ochiroșii.
„Dacă primim în iarna asta o ofertă acceptabilă pentru Ghionea,
atunci nu mai are rost să-l ținem la echipă. Pe el l-am luat la
ochi mai demult. Mi-a spus cineva că Ghionea, atunci când nu are
chef de antrenamente, se dă lovit și pleacă la sala de forță. Eu am
zis de la început că nu are față de căpitan”, a afirmat Becali.
Primul om care i-a semnalat latifundiarului din Pipera problemele
cu Ghionea a fost Cosmin Olăroiu. Ultimul pe lista lui Becali este
Răzvan Ochiroșii, jucător care a stat și el destul de multă vreme
accidentat.