Liță Dumitru își povestește aventura din Germania**: „Am fost ultimul om!”

Fostul mare fotbalist povestește, fără menajamente, calvarul pe
care l-a îndurat departe de țară. De la șofer până la om de
închiriat, Liță Dumitru a fost dispus să le facă pe toate, pentru
a-i oferi fetei sale un trai mai bun. Regretă acum decizia luată și
recunoaște că s-a pripit: „Afară nu umblă câinii cu covrigi în
coadă, asta să știe toți cei care au vreun gând să plece din
România”.

Liță Dumitru nu mănâncă la restaurante de lux, ci la fast-food.
S-a întors de curând din Germania și îl găsim la o masă, în mall,
alături de două persoane cu vreo 30 de ani mai puțin decât el:
„Sunt ca și copiii mei. Le-am lăsat lor casa mea din Chiajna, să
locuiască în ea cât timp sunt plecat. N-am vrut să mă întorc și să
mă trezesc, Doamne ferește!, cu vreo «bucurie»”. Aruncă tava cu
resturile de mâncare la cel mai apropiat coș și începe să vorbească
despre ultima jumătate de an petrecută departe de țară.

„Am fost ultimul om acolo!”, e concluzia tristă la care ajunge,
chiar dacă se observă în glasul său că nu vrea să dramatizeze.
„Înainte să plec l-am întrebat pe prietenul ăsta al meu dacă e
sigur locul de muncă. Că am copil, am nevastă de întreținut. «Bă,
ești nebun?! Nici nu se pune problema», mi-a zis. M-am mutat
aproape de el, ca să nu arunc banii pe benzină, în Batzingen, și
când am început serviciul, mi-a zis că patru săptămâni trebuie să
stau în probe. Păi, cum probe, fratele meu, că eu am lucrat cu tine
trei ani!?”, explică Liță gesticulând. „Cică așa sunt condițiile în
Germania”, i-a răspuns cel pe care-l credea prieten.

„Am
stat șase într-o casă!”

Liță a acceptat perioada de probă, pe un salariu de nimic, în
speranța că în scurt timp lucrurile se vor întoarce în favoarea sa.
N-a fost însă așa, povestește fostul jucător al Stelei: „Lumea îmi
tot spunea că ăsta al meu nu prea mai are bani și am început și eu
să verific. Aici unde lucram erau numai remorci goale, nu mai erau
camioanele, că le vânduse, nu mai avea nici werkstatt-ul, atelierul
ăla unde își repara mașinile. Nu-mi dădea nici banii și atunci m-am
decis să plec. Pe 15 ianuarie oricum trebuia să părăsesc casa în
care stăteam. Am luat mobila, am dus-o în garajul unui prieten și
ne-am mutat la fratele Marianei, soția mea. Acolo eram vreo șase
inși într-o casă, nu puteam să stăm așa la nesfârșit! I-am zis
nevestei să luăm copilul și să îl ducem în România la grădiniță, că
în Germania nu avea voie, nefiind niciunul dintre părinți angajați,
iar eu să mă întorc, la rândul meu, în țară, să văd ce-oi putea să
fac”.

Liță
Dumitru, de închiriat!

Bărbatul de 61 de ani amestecă involuntar termenii nemțești cu cei
românești în discurs. Înainte de întoarcerea în România a mai avut
o ultimă tentativă de a-și găsi de muncă: „M-am înscris la forțele
de muncă împreună cu nevastă-mea și mi-a venit un anmeldung, o
înștiințare de-aia de la unii, cică să mă închirieze. Cum adică?
Dacă avea nevoie unu’ să monteze un calorifer, mă duceam. Dacă
aveau nevoie de săpături, eram acolo. La KFC, dacă aveau nevoie de
unul care să servească, mă trimiteau acolo. Eu am 61 de ani, nu pot
să mă duc să muncesc așa. Eu pot să fiu antrenor de fotbal și șofer
la categoriile B, C și E. Dar eu mai mult de cinci tone nu am cum
să conduc, că așa zic legile germane. Altceva n-am cum. Și asta a
fost tot”.

„Am
plecat pentru fata mea”

Când vorbește despre cel mai mic dintre copiii săi, se schimbă la
față. Spune că ar fi vrut să-i ofere un trai mai bun plecând în
Germania: „Ea a fost principalul motiv! Știi ceva? Mă descurcam eu
și la noi în țară de un 30-40 de milioane pe lună, să trăiesc, nu
asta era problema. Mai făceam o afacere, mă aranjam eu în vreun
fel, chiar dacă nu mai lucram în fotbal. Dar am vrut ca fata mea să
aibă o educație mai bună. Am luat o decizie pripită. Chiar dacă
m-au sunat mulți oameni înainte să plec să-mi spună că ar fi mai
bine să rămân, nu i-am ascultat. Eram convins că fac ceea ce e mai
bine pentru copilul meu”.
Povestea lui Liță Dumitru e, din fericire, una cu happy-end.
Șoferul din Germania a revenit în țară și îi antrenează de câteva
zile pe fotbaliștii de la Steaua II. „Știai că sunt singurul
jucător din câți a avut clubul ăsta atât de mare căruia i s-a dat
de două ori titlul de cel mai bun fotbalist al sezonului? Singurul!
Nici eu nu aveam habar”, spune râzând satisfăcut. Steaua i-a întins
o mână de ajutor unei foste glorii. La 61 de ani, nea Liță a lăsat
căratul mobilei pe seama altora.