LIVE BLOG | FCSB – Dinamo 3-3. Derby nebun pe Arena Națională! Mihai Popescu a lovit ultimul, în minutul 89. Vicecampionii au condus de fiecare dată, însă „câinii” lui Bratu au revenit

LIVE BLOG | FCSB - Dinamo 3-3. Derby nebun pe Arena Națională! Mihai Popescu a lovit ultimul, în minutul 89. Vicecampionii au condus de fiecare dată, însă
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB – Dinamo 3-3 (Gnohere 10, F. Coman 54, F. Coman 68 / Axente 45+1, Nistor 61, M. Popescu 89)

FCSB: Bălgrădean – Benzar, Planic, Bălașa, Momcilovic – O. Popescus, Filip – Mans (Moruțan 86), F. Tănase (cpt), Teixeira (F. Coman 46) – Gnoheres (Qaka 72)
Rezerve: A. Vlad – Nedelcu, Jr. Morais, Jakolis

Dinamo: Penedo – Corbus, M. Popescus, Katsikas, Sg. Popovici – Hancas (Gomelt 63), Mahlangu, D. Nistors (cpt) – Sorescu (Pesic 76), Axente (R. Moldoveanu 69), Salomao
Rezerve: Muțiu – D. Ciobotariu, Vl. Olteanu, Neicuțescu

Minutul 90+3: Fluier final! Superb! Magnific! Un adevărat derby! FCSB și Dinamo au remizat, scor 3-3, la capătul unui meci de-a dreptul incredibil. FCSB a condus de trei ori, dar „câinii” au egalat de fiecare dată. Am avut parte de un meci de cinci stele, așa cum n-am mai văzut de ceva timp


Minutul 89: GOOOL Dinamo! Mihai Popescu a egalat cu o lovitură de cap. Salomao a trimis în centrul careului (foto mai jos), iar Mihai Popescu a venit lansat și a trimis puternic sub bara transversală. Bălgrădean n-a mai putut face nimic la „torpila” fundașului central, astfel că tabela indică un incredibil 3-3, cu doar câteva minute înainte de final.


Minutul 83: Conform crainicului Arenei Naționale, peste 27.000 de suporteri sunt prezenți în această seară la derby-ul dintre FCSB și Dinamo.


Minutul 81: Un nou moment periculos la poarta FCSB-ului. Dan Nistor a trimis la doar o palmă de stâlpul din stânga lui Bălgrădean, dintr-o lovitură liber de la 23 de metri.”Câinii” caută cu disperare golul egalizator.


Minutul 74: Ocazie mare pentru Dinamo! Salomao a primit în partea dreaptă, a accelerat pe lângă Momcilovic, după care a căutat să trimită la vinclu. Șutul portughezului a trecut milimetric pe lângă poarta FCSB-ului, spre disperarea suporterilor dinamoviști, aflați în spatele lui Bălgrădean.


Minutul 68: GOOOL FCSB! Atunci când nimeni nu se aștepta, Florinel Coman a marcat din nou. Florin Tănase a pasat în marginea careului, șeptarul vicecampioanei a preluat cu spatele la poartă, s-a întors și a trimis în diagonală la colțul lung. Penedo a fost învins din nou de jucătorul intrat la pauză în locul lui Teixeira, astfel că FCSB conduce cu 3-2 în acest moment.


ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO


Minutul 65: Dinamo plutește. Jucătorii lui Florin Bratu sunt pe val după reușita de 2-2, iar antrenorul l-a aruncat în luptă și pe Tomislav Gomelt. Vicecampionii sunt vizibil afectați după reușita lui Dan Nistor.


Minutul 61: GOOOL Dinamo! Dan Nistor egalează cu un șut de la 11 metri. Corbu i-a pasat lui Hanca în marginea careului, care a întors în centru pentru căpitanul echipei. Mijlocașul care a preluat tricoul cu numărul 10 a venit demarcat și a trimis cu latul pe centru. Bălgrădean n-a avut nicio șansă în fața lui Dan Nistor, astfel că tabela indică scorul de 2-2, cu 30 de minute înainte de final.


ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO


Minutul 54: GOOOL FCSB! Florinel Coman a marcat direct dintr-o lovitură de colț. Noul șeptar al vicecampioanei a trimis cu efect la colțul scurt, Dinamo n-a avut om la prima bară, iar Penedo a fost învins pentru 2-1. Portarul panamez a încercat să respingă cu genunchiul, dar balonul s-a strecurat în plasă. Cu doar câteva clipe înainte de gol, Penedo a respins excelent la șutul expediat de Mihai Bălașa din lovitură liberă. După ce a realizat că a marcat, Florinel Coman a refuzat să se bucure, fiind conștient că e vorba de o gafă uriașă a adversarilor.


Captură Digi Sport


ALEXANDRA PANDREA / MEDIAFAX FOTO


Minutul 47: FCSB începe bine repriza secundă. Lucian Filip a șutat cu pământul din afara careului, la colțul lung, dar Jaime Penedo s-a întins și a respins în afara terenului. Harlem Gnohere l-a strâns ironic de gât pe portarul panamez după parada avută. Francezul l-a și felicitat ulterior pe jucătorul oaspeților.


Minutul 46: S-a reluat jocul. La pauză, Nicolae Dică l-a înlocuit pe Felipe Teixeira cu Florinel Coman. Florin Bratu n-a efectuat nicio modificare.


Minutul 45+6: Pauză pe Arena Națională! FCSB a început mai bine, dar Dinamo poate forța golul de 2-1 după reușita lui Mircea Axente. E de așteptat ca oaspeții să iasă mai montați de la cabine, dar rămâne de văzut ce discurs va adopta și Nicolae Dică.


Minutul 45+1: GOOOL Dinamo! Mircea Axente a înscris din întoarcere. Mahlangu a centrat în centrul careului, Romario Benzar a preluat pe piept, dar a greșit complet și i-a așezat balonul atacantului advers. Aflat cu spatele la poartă, Axente a șutat din întoarcere la colțul lung. Bălgrădean n-a avut reacție, fiind mascat de jucătorii aflați în fața sa.


Captură Digi Sport


Minutul 40: Prima intervenție a lui Bălgrădean. Sergiu Popovici a șutat de la 25 de metri, iar mingea se îndrepta sub bara transversală. Bălgrădean a plonjat spectaculos și a respins pe spate, în afara terenului. A fost primul șut expediat pe poarta gazdelor.


Minutul 31: Spiritele s-au încins pentru câteva momente. Mihai Popescu s-a pus în fața lui Dennis Man, care alerga spre poarta lui Dinamo, pentru a-l presa pe Jaime Penedo. Jucătorul FCSB-ului a căzut la pământ și s-a ridicat după câteva secunde. Între timp, la centrul terenului, ceilalți jucători s-au încăierat preț de câteva momente. Arbitrul asistent de pe partea băncilor de rezerve, Octavian Șovre, a intervenit între Mihai Popescu și Romario Benzar (foto mai jos). Totul s-a terminat rapid, iar jocul s-a reluat fără ca Ovidiu Hațegan să apeleze la cartonașe.


Captură Digi Sport.


Minutul 28: Dinamo s-a trezit. După ce au început foarte modest partida, „câinii” au reușit să echilibreze jocul. Hanca l-a servit pe Mircea Axente în marginea careului mic, atacantul a reușit să preia balonul și urma să se întoarcă cu fața spre poartă. Planic a intervenit în ultimul moment și l-a deposedat pe jucătorul venit de la FC Botoșani.


Minutul 23: Replica lui Dinamo. Dan Nistor a obținut o lovitură liberă la 18 metri, iar fundașul Katsikas și-a asumat responsabilitatea și a executat. Traiectoria balonului era foarte bună, dar zidul FCSB-ului a deviat în afara terenului.


Minutul 18: FCSB domină autoritar și caută golul de 2-0. Dinamo a căzut după golul marcat de Gnohere. Elevii lui Florin Bratu nu reușesc să mai ajungă în jumătatea adversă, iar posesia le aparține în proporție destul de mare gazdelor.


Minutul 10: GOOOL FCSB! Gnohere a deschis scorul în urma unei lovituri de colț. Dennis Man a executat pe jos, în centrul careului, francezul a venit demarcat de la bara a doua și a trimis puternic sub bara transversală. Defensiva lui Bratu a fost făcută șah-mat de schema lui Dică, astfel că FCSB conduce cu 1-0 încă din minutul 10.


Captură Digi Sport.


Minutul 7: Portar de Mondial. Florin Tănase a pătruns în centru din banda dreaptă, a șutat în diagonală la colțul lung, dar Jaime Penedo s-a întins și a respins cu vârful degetelor. A fost prima ocazie importantă a partidei.


Minutul 5: Torțe, petarde și spectacol total. Partida a fost reluată după circa trei minute. Suporterii dinamoviști au aruncat numeroase torțe pe teren, iar pompierii au avut de muncă încă din primele momente. Gazonul a fost curățat, astfel că jocul s-a reluat în cele mai bune condiții.


Minutul 1: A început partida dintre FCSB și Dinamo! La ambele peluze au fost expuse scenografii impresionante. Mesajul PRA: „În vremuri întunecate, lumina Stelei ne arată calea către dreptate”. Mesajul PCH: „Nu ne dăm bătuți niciodată, niciodată nu e timpul pierdut. Câinilor, în viața asta mai avem ceva de făcut””.


20:44 Gigi Becali a vorbit despre înfruntarea cu Dinamo, cu puțin timp înainte de startul partidei: „Mai valoroși suntem! Vreau să-mi cer iertare pentru declarația pe care am făcut-o! Avea dreptate Danciu, când i-am comparat cu Rudar! Veneam după victorie, eram euforic. Cred că vom câștiga! Nu există presiune în a doua etapă. Dacă eu nu am, jucătorii nu au nici ei. Presiune nu există la ora asta”.


20:25 Florin Prunea mizează pe Dinamo. Fostul portar a prefațat derby-ul, la microfonul Digi Sport: „Vom avea un spectacol atât pe teren, cât și în tribune. Sper ca Florin să treacă cu bine peste primul derby. Sunt convins că Dinamo va câștiga în această seară. E meciul pentru care te pregătești tot anul. Pentru mine rămâne Dinamo – Steaua, chiar dacă una dintre echipe și-a schimbat denumirea.”


19:45 Aproape jumătate. Conform informațiilor ProSport, circa 22.000 de oameni vor asista în această seară la partida dintre FCSB și Dinamo. Chiar dacă în Capitală a plouat torențial în ultima oră, gazonul se prezintă în condiții optime.


19:30 Avem echipele de start! Nicolae Dică mizează din nou pe Gnohere, dar alege să-l lasă pe Moruțan pe bancă și să joace cu Florin Tănase în spatele francezului. Filip îl va înlocui pe Mihai Pintilii, care este suspendat în această seară. La Dinmao nu putem nota nicio surpriză în primul 11. Așa cum s-a scris în cursul zilei, Axente va fi titular. în timp ce Daniel Popa nu se află nici măcar pe bancă. Gomelt a fost inclus în lot de Bratu, astfel că fostul decar din Gruia ar putea debuta astăzi pentru Dinamo.


19:00 Indicii cu privire la scenografia PRA. Pe pagina de Facebook „Viața în peluză” a fost postată o fotografie în care se poate observa un element al scenografiei pregătite de galeria FCSB-ului. În poză apare un vrăjitor, astfel că vom avea cu siguranță un spectacol 3D din partea gazdelor. Rămâne de văzut cum vor replica dinamoviștii.


15:30 Liderii PCH au anunțat că au mai rămas mai puțin de 800 de bilete din totalul celor 8.500 puse la dispoziției. Peluza roș-albă anunță o nouă coregrafie spectaculoasă.


15:00 Florin Bratu a ales să-l lase pe Daniel Popa în afara lotului, conform Telekom Sport. Locul său va fi luat de Axente. De partea cealaltă, Dică nu se poate baza pe serviciile lui Pintilii, suspendat. Ivan Pesic va reveni pe bancă pentru derby-ul din această seară.


  • Etapa a 2-a aduce fanilor marele derby al campionatului, FCSB și Dinamo fiind cele mai titrate echipe din România. Cele două mari rivale se duelează pentru a 173-a oară, palmaresul arătând câte 59 de victorii de fiecare parte și 54 de remize.
  • Arena Națională va găzdui pentru a 20-a oară un asemenea meci, restul fiind pe fostul „23 August” (n.red. – în locul său fiind acum Arena Națională) – 67 de meciuri, pe Dinamo – 36 partide și Steaua – 34 jocuri.
  • Cele mai multe goluri marcate de roș-albaștri în derby-urile din Liga 1 Betano: G. Constantin – 10, Ion Alecsandrescu – 9, Florea Voinea și Jean Vlădoiu – 7.
  • Cele mai multe goluri marcate de dinamoviști în derby-urile din Liga 1 Betano: Dudu Georgescu, Mircea Lucescu – 9, Alexandru Ene I – 8, Constantin Frățilă – 6.
  • 30 de jucători au evoluat pentru ambele echipe, patru marcând pentru ambele echipe: Ionel Dănciulescu, Cătălin Munteanu, Denis Șerban și Andrei Cristea.
  • FCSB are un lot cotat de siteurile de specialitate la 24.38 milioane de euro, iar elevii lui Bratu sunt cotați la 12.33 milioane de euro. Dică dispune de un lot de aproape două ori mai scump față de cel al roș-albilor.

Antrenorul dinamovist Florin Bratu i-a dat replica finanțatorului FCSB-ului, Gigi Becali, cel care crede că echipa sa se va impune lejer în fața roș-albilor. „Dacă aceasta este gândirea domnului Becali multe lucruri nu putem spune în momentul de față. E bine că suntem subestimați, că nu se gândesc foarte mult la noi… Nu știu, vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Bratu.

El a completat: „De când am venit la Dinamo aveam în plan și astfel de meciuri, pentru asta trăiam practic și ca jucător, acum vreau să o fac și ca antrenor și cred că mă motivează și ne motivează substanțial. Sper ca pe parcursul meciului să fiu determinat și inspirat în tot ceea ce fac”.

Bratu a mai spus că nu are probleme de lot. „În momentul de față au venit jucători pe care mi i-am dorit, cu posibilitățile pe care le știți la Dinamo. Cred că avem un lot echilibrat odată cu venirea lui Kino Delorge, un fundaș lateral dreapta de valoare, de perspectivă, pentru că are doar 20 de ani, și sper ca ușor-ușor să îl vedem impunându-se în primul 11 și de ce nu, cu timpul să se impună și să fie un nume notabil pentru Dinamo. Este profilul pe care îl căutam eu, stă bine din punct de vedere defensiv, urcă destul de bine, are forță, viteză, are calitate bună și lucrul ăsta a atras atenția.

La orice club activezi îți dorești mai mult, dacă eram la Chelsea îmi doream jucător de 100 de milioane, este normal acest lucru. Însă ne raportăm la bugetul pe care îl avem și la situația care există la Dinamo. Cred că s-a reușit în acest an un echilibru destul de bun al lotului. Avem jucători tineri, cu jucători cu experiență și vrem să îmbinăm foarte bine acest lucru pentru că am văzut în play-out în sezonul trecut că lucrurile au funcționat destul de bine. Ne-am interesat acum câteva luni de Cristian Lopez, însă era destul de greu să se realizeze acest transfer, așa că nu ne-am gândit. Au fost doar câteva vorbe pe care le-am schimbat cu impresarul, dar acolo s-a terminat totul”, a specificat antrenorul lui Dinamo.

De partea cealaltă, tehnicianul FCSB-ului, Nicolae Dică a anunțat: „E un meci important pentru noi, știți foarte bine că meciurile cu Dinamo sunt foarte importante și pentru suporteri. Atunci când reușești o victorie împotriva lui Dinamo se cam uită tot ce ai făcut rău înainte. Sper să facem acest lucru mâine seară, să dăm totul, să fim pregătiți să reușim să câștigăm. Dacă nu vom face un joc perfect, cred că va fi foarte greu să câștigăm pentru că Dinamo va fi o echipă motivată, cu atitudine și își va dori foarte multe să câștige. Îi cunoaștem foarte bine pe cei de la Dinamo, sunt jucători care au mai evoluat în Liga I, cei pe care i-au adus în acest an, dar și pe cei mai tineri de la Liga II-a îi cunoaștem foarte bine. În afară de ceea ce le voi spune eu, jucătorii trebuie să fie foarte motivați pentru că e un joc important pentru suporteri”, a spus Dică.

FCSB nu are probleme de lot pentru partida cu Dinamo în afara lui Mihai Pintilii: „În afară de Pintilii, nu avem nicio problemă de lot. Gnohere deocamdată nu este pregătit sută la sută, dar l-am forțat pentru că este un jucător important, avem nevoie de el, ne-a ajutat foarte mult anul trecut. De asta am și ales să joc cu el de la început la meciul cu Rudar”.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Banii vor fi virați direct pe cardurile românilor! Guvernul a aprobat măsura joi, 21 noiembrie
Banii vor fi virați direct pe cardurile românilor! Guvernul a aprobat măsura joi, 21 noiembrie
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×