Steaua – Viitorul 3-0 (Varela 2, Chipciu 28, Tade 67)
Echipele de start
FINAL MECI! Steaua – Viitorul 3-0. Victorie lejeră pentru roș-albaștri, care vor rămâne sigur pe locul 2 și după această etapă și se apropie la doar trei puncte de astra. Chipciu și Compania așteaptă acum un pas greșit al liderului, în meciul cu ASA Târgu Mureș, programat luni, în deplasare.
Min. 90+3 Nițăî are o nouă intervenție excelentă și acordă corner.
Min. 90 Partida va fi prelungită cu trei minute
Min. 87 iii Carp cade după un duel cu Boli, dar centralul Popa consideră că a simulat și îi arată cartonașul galben
Min. 86 Un nou cartonaș galben obținut de Gebhart, după un fault al lui Răzvan Marin iii
Min. 82 Lovitură liberă periculoasă obținută de Timo Gebhart la marginea careului de 16 metri. Mijlocașul german e secerat de Boli iii, iar Cătălin Popa fluieră fault și îi arată cartonașul galben fundașului.
Lovitura e executată tot de Gebhart, însă mijlocașul nimerește doar zidul.
Min. 79 Ultima schimbare a partidei: iesi Hamorun, intră Popadiuc
Min. 77 Răzvan Marin îl găsește pe Coman în careu cu o pasă frumoasă, noul intrat avansează si trage spre poartă, dar Niță respinge excelent în corner
Min. 70 Steaua mai face o schimbare: iese Kharja, intră Carp
Min. 67 GOOOL Steaua! GOOOL Tade! Francezul marchează cu noroc, după o fază făcută posibilă de o ieșire eronată a portarului Buzbuchi. Goalkeeper-ul oaspeților iese din poartă respinge prost o minge pe care ar fi trebuit să o prindă, balonul ajunge la Enache care trage în blocajul lui Buzbuchi, iar după o nouă deviere mingea ajunge la Tade. Liber în careul de 6 metri și cu poarta goală în față, francezul îndeplinește o formalitate și face 3-0
ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Min. 60 Ocazie pentru Viitorul, după o lovitură liberă de la mare distanță, dar la care Niță a intervenit greșit. Portarul Stelei a scăpat balonul în față, iar oaspeții au avut șansa să reia spre poartă, dar fundașii Stelei au blocat bine.
Min. 58 Viitorul își epuizează schimbările cu ceva mai bine de jumătate de oră înainte de final. Intră Florinel Coman în locul lui Ianis Hagi. Dacă la ultimul meci disputat la Constanța fiul „Regelui” a fost huiduit în momentul schimbării, spectatorii de pe Național Arena l-au aplaudat pe acesta când a părăsit gazonul
Min. 51 iii Vlad Rusu, eliminat direct, după doar 5 minute petrecute pe teren! Fostul atacant al Stelei vede cartonașul roșu după un duel aerian cu Varela. Rusu și-a lovit adversarul cu cotul în față, iar decizia centralului nu poate fi contestată
Min. 46 Începe repriza secundă, cu dopă schimbări în echipa Viitorului. Ies Chițu și Pablo de Lucas, intră Vlad Rusu și Casap
LIVE VIDEO pe FACEBOOK, la pauză – intră aici în dialog cu reporterul ProSport Cristian Scutariu
Min. 45+1 Final de repriză
Min. 45 Hamroun trage direct pe poartă din lovitura liberă acordată de Benzar, iar Buzbuchi boxează în față
Min. 44 iii Cartonaș galben și pentru Romario Benzar, pentru un fault din spate la 30 de metri de propria poartă
Min. 42 Adi Popa ratează o mare ocazie să facă 3-0! Cursă a „motoretei’ până în careul Viitorului, dar constănțenii resping în ultima clipă în corner
Min. 33 Gregory Tade e trimis pe teren în locul lui Chipciu, care se accidentează chiar în momentul în care părea să-și intre în formă. Situația e îngrijorătoare pentru șeptarul campioanei, în condițiile în care timpul rămas până la finalul sezonului e extrem de scurt și mijlocașul nu era sigur de lotul său în lotul României de la Euro.
iii Înainte de schimbare, Toșca a văzut primul cartonaș galben al partidei pentru o intrare din spate la Ianis Hagi
Min. 31 Chipciu acuză dureri în zona inghinală și e clar că nu mai poate continua. Mijlocașul iese de pe teren deși staff-ul tehnici nu a anunțat încă vreo schimbare
MIn. 28 GOOOL Steaua! GOOOL Alexandru Chipciu. Mijlocașul campioanei primește o pasă excelentă pe culoar, de la Hamroun, intră în careu și trimite mingea printre picioarele lui Buzbuchi, care ieșise în întâmpinare. Chipciu marchează astfel în al doilea meci consecutiv (a reușit și golul de 2-1 în meciul cu Dinamo, scor 2-2), iar Steaua își dublează avantajul
Min. 22 Steaua revine în atac cu două faze fixe executate de Hamroun, dar fără vreun rezultat notabil. Atenția puținilor spectatori se poate muta fără probleme la tribuna VIP, de unde Hagi încearcă să-și dirijeze echipa. Deși încearcă să renunțe la rolul de antrenor pentru ultimele etape ale sezonului, patronul Viitorului nu se poate abține și încearcă să dea indicații din tribună.
Min. 18 Ocazii imense la ambele porți! Viitorul ratează șansa egalării după un corner. Boli încearcă să recentreze, mingea ajunge norocos la Florin Tănase care trage de la aproximativ 8 metri spre colțul lung, cu exteriorul. Niță intervine excelent, iar Steaua declanșează un contraatac care îl aduce pe Chipciu în situație de unu-la-unu cu Buzbuchi. Șeptarul campioanei caută colțul lung, portarul oaspeților de bătut, dar mingea trece puțin pe lângă poartă.
Min. 15 Poziționarea steliștilor în teren este conformă cu foaia de joc. Gebhart este vârful împins și se deplasează pe toată lățimea terenului pentru a le oferi colegilor săi variante de continuare a fazelor. Chipciu joacă pe postul de mijlocaș stângă, iar Hamroun e în centrul liniei de trei jucători din spatele lui Gebhart.
Min. 14 Viitorul a echilibrat meciul și încearcă să construiască atacuri periculoase, însă acțiunile oaspeților se opresc invariabil la marginea careului de 16 metri al Stelei.
Start dezastruos de meci pentru echipa lui Hagi, la fel cum s-a întâmplat și la meciul din campionat din decembrie 2015, primul în care Reghecampf a condus Steaua după revenire. Atunci, Hamroun a deschis scorul în minutul 3, iar reușita algerianului a fost suficientă pentru o victorie (1-0).
Golul reprezintă o mini-revanșă a căpitanului Fernando Varela, după meciul slab făcut cu Astra, când a greșit la ambele penalty-uri obținute de trupa lui Șumudică.
Min. 2 GOOOL Steaua! Varela deschide scorul la prima acțiune de poartă a roș-albaștrilor. A fost un corner executat de Hamroun din partea dreaptă, Varela s-a înălțat de lângă Boli și a trimis balonul în plasă, cu capul
UPDATE 20:30 Fluier de start al centralului Cătălin Popa. Național Arena e atât de goală încât Reghecampf și Hagi și-ar putea conduce fără probleme echipele din înaltul tribunei
UPDATE 20:20 Foarte, foarte puțini spectatorii în tribunele Național Arena pentru meciul din această seară, semn că nici fanii Stelei nu mai cred în titlu după înfrângerea cu Astra (0-2). Iar locul 2 înseamnă mult prea puțin pentru suporterii roș-albaștrilor.
UPDATE 20:13 Pentru Gigi Becali „calculele” sun simple: „Campionatul nu este încă pierdut. Și dacă o să fie, cel mai important este să intru într-o cupă europeană, ca să fac rețetă financiară și să o iau de la anul de la capăt. Dar, eu încă mai sper și la locul 1, și la grupele Ligii Campionilor de pe locul 2. Dacă nu, cupele europene, rețetă financiară din Europa League. Dacă nu, insolvență, pentru că nu vor mai fi bani. Dar asta este o situație ipotetică și nu cred că se va întâmpla niciodată
Ciprian Marica a venit să-l ajutăm și să ne ajute. Nu poate să ne ajute pentru că tot așa, a simțit ceva la meciul cu Dinamo. Dacă el nu și-a putut reveni… Ce să spun eu?„
UPDATE 19:45 Deși e anunțat ca titular pe postul de atacant pe pagina de facebook a Stelei, cel mai probabil Timo Gebhart va juca în centrul liniei de trei mijlocași ofensivi, în timp ce vârf va fi Alexandru Chipciu, un rol deloc dou pentru fostul jucător de la FC Brașov. Cu siguranță, debutul meciului ne va lămuri în privința așezării în teren a campioanei
UPDATE – Reporterul ProSport transmite LIVE VIDEO de pe Național Arena pe Facebook. Urmărește intervenția AICI și adresează-i întrebările tale
Înfrângerea de la Giurgiu a pus Steaua cu spatele la zid. Echipa lui Reghecampf este obligată să câștige ultimele trei partide ale sezonului și să spere că Astra se va împiedica.
Primul hop pentru roș-albaștri este meciul de sâmbătă seară cu Viitorul, confruntare programată la ora 20:30. Reghecampf, care nu va putea sta pe bancă după ce a primit o suspendare de două etape, nu se va baza la acest meci pe Marica (accidentat) și pe Stanciu și Bourceanu, ambii suspendați.
Nici Gică Hagi nu va lua loc pe bancă. „Regele” și-a impus ca la ultimele meciuri din play-off să ia loc în tribune pentru a putea analiza mai atent jocul echipei în perspectiva reconstrucției echipei pentru sezonul următor. Viitorul nu a obținut nicio victorie în partea a doua a stagiunii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER