Dinamo – Viitorul 3-2. Meci nebun în „Groapă”. Hagi a sperat într-o revenire de senzație
Dinamo – Viitorul 3-2 (Perovic 29, Sorescu 31, I. Filip 61 / Iancu 76, R. Boboc 79)
Dinamo și Viitorul au oferit un meci de-a dreptul nebun, în prima etapă a returului. „Câinii” au condus cu 3-0 din minutul 61, dar băieții lui Hagi au revenit incredibil pe final și au sperat la o remiză. Iancu și Boboc au dus scorul la 3-2, dar Viitorul n-a avut forța să înscrie și golul de 3-3. Dinamo a câștigat trei puncte uriașe, astfel că speră în continuare la playoff.
Perovic și Sorescu au marcat primele goluri într-un interval de două minute. Perovic a deschis scorul în minutul 29, după un contraatac superb. Sorescu a majorat apoi diferența, după o eroare în defensiva oaspeților. După pauză, Filip l-a învins pe Căbuz cu un șut plasat din afara careului. Iancu a dat tonul revenirii cu 15 minute înainte de final, când a înscris din interiorul careului, cu un șut din întoarcere. La doar trei minute după golul lui Iancu, Boboc a marcat pentru 3-2. Fundașul lateral a reluat superb, din foarfecă, de la 11 metri.
Viitorul a alergat pe final după golul de 3-3, dar acesta n-a venit. Dinamo obține al doilea succes consecutiv, după 2-0 cu Gaz Metan Mediaș. Pentru FC Viitorul este al treilea eșec din actualul campionat. În runda următoare, Dinamo va juca la Craiova. De partea cealaltă, Viitorul va primi vizita Chindiei.
Vezi desfășurararea partidei la finalul acestui articol
Înaintea partidei directe, FC Viitorul ocupă locul secund, cu 25 de puncte, la două lungimi de liderul CFR Cluj. Echipa lui Gheorghe Hagi a făcut un pas greşit în runda precedentă, remizând împotriva celor de la Academica Clinceni, scor 0-0.
De partea cealaltă, Dinamo continuă să se apropie de zona play-off-ului, având trei meciuri consecutive fără eşec. În runda precedentă, formaţia condusă de Dusan Uhrin a învins Gaz Metan Mediaş, pe teren propriu, scor 2-0, şi a ajuns pe locul 9, cu 17 puncte.
În partida tur, FC Viitorul a câştigat categoric, la Constanţa, scor 5-0, partidă în urma căreia au existat numeroase conflicte care i-au avut în prim-plan pe suporterii dinamovişti. Aceştia i-au solicitat demisia antrenorului de la acea vreme, Eugen Neagoe.
„Jucăm contra uneia dintre cele mai bune echipe din România, trebuie să ne concentrăm mai bine, să facem un meci bun. Sper ca jucătorii să facă totul pentru a câştiga acest meci. Meciul tur a fost acum trei luni. Nu cred că este important pentru noi dacă sunt plătite salariile la zi. Nu cred că avem probleme cu banii. Nici dacă se vinde sau nu clubul nu este important. Pentru mine este important să fim buni pe teren”, a declarat Dusan Uhrin, antrenorul lui Dinamo, la conferinţa de presă premergătoare jocului cu FC Viitorul.
Dacă Dinamo nu se va putea baza pe Mihai Neicuţescu, care a suferit o accidentare gravă şi a fost operat la genunchi, dar nici pe Diego Fabbrini, accidentat și proaspăt revenit la antrenamentele echipei, Gheorghe Hagi a anunţat că de la FC Viitorul vor lipsi Virgil Ghiţă, Carlo Casap, Rivaldinho şi Eric de Oliveira: „Trebuie să facem un meci complet ca să venim acasă cu ceva pozitiv. Trebuie să marcăm, nu cum a fost la ultimul meci, în care nu am marcat. Cu acest gând trebuie să mergem, pregătim foarte bine meciul. Din punctul meu de vedere e o deplasare dificilă şi adversarul e foarte bun. Ghiţă, Casap, Riva (n.r. – Rivaldinho) şi Eric au probleme şi continuă. Mergem cu ceilalţi. Accidentaţi sunt ei patru”.
- Partida dintre Dinamo şi FC Viitorul va fi arbitrată de Radu Petrescu, care va fi ajutat la cele două linii de Mircea Grigoriu şi Valentin Avram. Al patrulea oficial a fost desemnat Sorin Costreie.