Poli Iaşi – FC Botoşani 0-3. Aflați în exil, băieții lui Teja au încasat o corecție zdravănă de la trupa lui Croitoru

Meciul de fotbal dintre CSM Politehnica Iasi si Sepsi OSK din etapa a XI-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Municipal din Botosani, luni, 30 septembrie 2019. IONUT TABULTOC / MEDIAFAX FOTO

Politehnica Iaşi – FC Botoşani 0-3 (Rodriguez 44 pen., M. Roman 54, Ofosu 68)

FC Botoșani a învins fără probleme Poli Iași, scor 3-0, în „Derby-ul Moldovei”. Oaspeți pe teren propriu, unde Poli Iași s-a mutat temporar, trupa lui Marius Croitoru s-a impus categoric. Rodriguez a deschis scorul în minutul 44, dintr-o lovitură de pedeapsă. După pauză, totul s-a năruit pentru Poli Iași. Roman a marcat pentru 2-0 după ce Keyta s-a distrat cu apărarea lui Teja, iar Ofosu a închis tabela pentru 3-0. Se putea face chiar 4-0, dar portarul Târnovanu a fost la post la câteva acțiuni.

În urma acestui rezultat, Poli Iași rămâne prima sub linia playoff-ului, cu 18 puncte. FC Botoșani a urcat pe 5, cu 19 puncte. În etapa următoare, FC Botoșani primește vizita Astrei. Pentru Poli Iași urmează revenirea în Copou, unde va ateriza campioana CFR Cluj. Băieții lui Teja vor evolua în runda următoare pe noul gazon.

 

 

Publicat: 21 10. 2019, 21:18
Actualizat: 21 10. 2019, 22:29