Cu o săptămână înainte de reluarea campionatului, antrenorul echipei CSMS Iași, Liviu Ciobotariu, apreciază că echipa sa este pregătită de start. La revenirea în țară din Antalya, Ciobi a subliniat plusurile dar și minusurile stagiului din Turcia și a precizat că așteaptă cu încredere meciurile oficiale din retur.
Domnule Ciobotariu, cum apreciați stagiul de pregătire din Antalya? Sunt foarte mulțumit. Toți jucătorii s-au angrenat la efort, am jucat meciuri amicale cu adversari puternici, iar echipa a avut evoluții bune. Mă bucur că am întâlnit echipe puternice, nu din ligile a 3-a sau a 4-a. Să știți că am jucat cu echipe redutabile și am putut vedea în acest fel nivelul echipei. Și chiar dacă am pierdut două meciuri, s-a întâmplat acest lucru din cauza unor greșeli individuale, nu colective.
Stagiul a avut și părți negative? Singurul aspect care m-a nemulțumit a fost cel al accidentărilor, în sensul că nu am putut folosi echipa pe care mi-aș fi dorit-o în ultimul meci amical, din cauza problemelor medicale. Moutinho, Straton, Mihălăchioaie, Avrămia și Milea au acuzat probleme, nu majore, dar din această cauză nu am putut alinia echipa dorită de mine. E bine totuși că nu sunt probleme grave și cred că luni îi voi avea pe toți apți la antrenament.
Cum s-au mișcat noile achiziții Moutinho și Mitic? Ambii s-au integrat foarte bine, iar din punct de vedere fizic sunt aproape de sută la sută.
Sunteți mulțumit de lotul pe care-l aveți la dispoziție. V-ați mai fi dorit jucători? Sunt mulțumit de jucătorii pe care-i am, consider că suntem acoperiți pe toate posturile. Sigur, am mai spus de multe ori, orice antrenor își dorește mai mult, un lot valoros, dar cu ce am la dispoziție în acest moment pot să mă declar mulțumit.
Echipa a marcat puține goluri în cele șase meciuri amicale, doar 4. Vă îngrijorează acest aspect? Deloc. Nu e bine să ne luăm după statistici în aceste meciuri amicale. Este adevărat, am marcat puține goluri, dar acest lucru va fi rezolvat. E adevărat și faptul că doar doi atacanți au marcat, Pătulea și Herghelegiu, dar important nu este cine dă gol, ci să dăm gol.
Mai e o săptămână până la reluarea campionatului. Considerați că echipa e pregătită pentru meciul cu Rapid? Din punctul meu de vedere da, suntem pregătiți pentru Rapid. Eu sunt optimist și aștept cu încredere reluarea campionatului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER