CFR Cluj a reușit să câștige campionatul, pentru al treilea an consecutiv, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova. Liviu Ciobotariu, fost jucător la Dinamo și actual selecționer al naționalei Libanului, a vorbit despre performața obținută de CFR Cluj.
Universitatea Craiova a fost învinsă, cu 1-3, de CFR Cluj în finala campionatului.
Tehncianul român susține că Dan Petrescu este cel mai bun antrenor din România. Acesta este conștient că pentru fiul său, Denis Ciobotariu, este foarte greu să se impună la formația ardeleană, având în vedere jucătorii titulari de la campioana României au mare experiență.
În plus, Liviu Ciobotariu spune că Universitatea Craiova are o echipă bună, însă experiența fotbaliștilor lui CFR și-a spus cuvântul în finala campionatului.
„CFR Cluj gestionează bine momentele importante. Nu ies în față, își văd de treaba lor. Fiul meu are satisfacția că se pregătește cu o echipă foarte bună, cu jucători experimentați. Concurența este foarte mare la CFR, e greu pentru Denis să se impună în primul 11.
Dan Petrescu este cel mai bun antrenor din România. N-o spun eu, o spun statisticile.
Unii jucători de la Craiova nu au experiența de a se bate la titlu, chiar dacă echipa a făcut multe meciuri bune. CFR Cluj e o echipă foarte puternică, a întors rezultatul imediat.
Sunt fotbaliști la CFR, fotbaliști cu 3,4 sau 5 titluri la activ. La Craiova nu sunt fotbaliști cu mare experiență, doar câțiva dintre ei. Pe când CFR a jucat în cupele europene, au fost stăpâni pe ei și când erau conduși pe tabela de marcaj”, a declarat Liviu Ciobotariu la ProSport Live.
Liviu Ciobotariu a spus că i-a plăcut cum a evoluat Dinamo în victoria cu FC Voluntari, 1-2, și speră ca echipa din „Ștefan cel Mare” să se salveze de la retrogradare.
„Mi-a plăcut Dinamo la ultimul meci, mai ales că au și câștigat. Mi-ar plăcea să iasă din încurcătura asta, dar au prea multe meciuri de disputat”, a mai spus Liviu Ciobotariu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER