Liviu Ganea: „Nu mi-a căzut bine că Dinamo nu m-a ținut! Alexe a avut mai multe șanse”
Alexe face senzație în Ștefan cel Mare, unde a devenit „senator
de drept” în trupa lui Țălnar și și-a câștigat pentru totdeauna
locul în sufletele suporterilor. Nu la fel de norocoși au fost,
însă, alți doi jucători, Păun și Ganea nefiind menținuți în lotul
„câinilor” nici în acest sezon.
În ultima etapă,
toți cei trei „crai” ai lui Dinamo au marcat,
Liviu Ganea provocând șocul etapei – golul înscris de atacantul lui
Astra a îngenuncheat Rapidul.
Într-un interviu pentru EVZ, vârful recunoaște că nu a primit prea
bine vestea că nici în acest retur nu va fi păstrat în Ștefan cel
Mare, dar acest lucru l-a ambiționat și mai tare să își demonstreze
valoarea.
„Normal că nu mi-a căzut bine, dar am acceptat situația,
pentru că nu aveam ce face. Eram conștient că la Astra Ploiești pot
juca mai mult decât aș fi făcut-o în Ștefan cel Mare. Singurul care
a insistat pentru rămânerea mea la Dinamo a fost domnul Cornel
Dinu, dar el nu a fost ascultat. Alexe a avut mai multe șanse decât
mine să joace. Marius este prietenul meu, chiar am vorbit după
etapa asta și ne-am felicitat reciproc pentru golurile marcate. Am
împușcat, practic, doi iepuri dintr-o lovitură. Am ajutat la
câștigarea celor trei puncte în partida cu Rapid și am ajutat-o și
pe Dinamo în lupta pentru titlu. Nu am sărbătorit prea mult după
jocul cu Rapid„, a spus atacantul lui Napoli pentru sursa
citată.
În tur, la partida cu Ceahlăul, Ganea și-a lovit un adversar de mai
multe ori cu piciorul, gestul său șocând pe toată lumea. Din
fericire pentru el, a scăpat doar cu trei etape de suspendare, dar
a ratat partida cu Steaua.
„Mi-am asumat acea greșeală. A fost un gest necugetat și
de-atunci încerc să fiu mai cerebral. Nu mi-a fost ușor să trec
peste acel episod. Am fost suspendat trei etape și mi-a părut rău.
Am ratat meciul cu Steaua. Sper să mă revanșez în acest retur și să
marchez în Ghencea„, a mai spus vârful.