Lobonț nu mai are susținerea conducerii

În relații reci cu șefii, Lobonț a fost aproape să piardă și banderola de căpitan. Bogdan Lobonț a fost în ultimele două sezoane îngerul păzitor al „câinilor”. Iubit de tribună, venerat la oficială și respectat în vestiar, căpitanul a fost liderul dinamoviștilor. Povestea pare că a ajuns însă la final. Dacă sprijinul fanilor rămâne același, se pare că din partea conducerii „Pisica” nu se mai bucură de aceeași susținere. Relațiile dintre cele două părți s-au răcit, fotbalistul având mai multe contre cu acționarii. Aceștia îi reproșează internaționalului viața nesportivă, mai mult, Cristi Borcea eliberându-i jucătorului o hârtie prin care se poate transfera în pauza competițională în schimbul unei sume situate în jurul unui milion și jumătate de euro. Mai exact, contravaloarea sumei pe care portarul a fost adus, plus contractul pe care acesta l-a încasat în perioada petrecută la Dinamo. Există unele voci care spun că Lobonț ar fi urmărit prin atitudinea sa să-i forțeze pe șefi să-l lase să plece în iarnă. Mai mult, în urma atitudinii portarului, cu puțin timp în urmă s-a luat în discuție ca fotbalistului să-i fie luată banderola de căpitan! Cum mai rămăseseră doar câteva etape până la sfârșitul turului, „Pisica” a păstrat banderola pe braț, însă un lucru este clar: în iarnă, Lobonț va pleca din „Ștefan cel Mare”.

Căpitan la echipa națională
Într-un moment în care statutul său de lider este contestat în „Groapă”, Lobonț a purtat banderola la națională, în amicalul România – Georgia. Totuși, alegerea făcută de Pițurcă a fost una de conjunctură, în condițiile în care în partida de miercuri au lipsit vedetele Chivu, Mutu și Contra. Cei trei sunt înaintea lui Lobby când vine vorba de alegerea căpitanului la prima reprezentativă.

Ajunge în Rusia din iarnă
Bogdan Lobonț este unul dintre cei mai ofertați jucători din Liga I. În prezent există patru cluburi interesate de serviciile sale: Rubin Kazan, campioana Rusiei, Terek Groznîi, echipa foștilor dinamoviști Petre și Mărgăritescu, AC Milan și Valencia. Dintre acestea, cele mai mari șanse de a-și asigura serviciile lui Lobby le au cei de la Rubin Kazan.


Cine poartă banderola din retur?

Plecarea iminentă a lui Lobby înseamnă că roș-albii trebuie să aleagă un nou căpitan. Teoretic, favorit pentru preluarea banderolei era Florin Bratu, care însă este accidentat și va pierde tot sezonul. Un alt candidat este Ionel Dănciulescu, însă atacantul le-a transmis colegilor că nu vrea să fie căpitan. În aceste condiții, Marius Niculae pare a fi în pole-position pentru a-l înlocui pe Lobonț.

 

Revine Nicolae Mitea
Mitea s-a accidentat în timpul unui meci al lui Dinamo II, a avut nevoie de o perioadă mai lungă de recuperare și a pierdut astfel meciul din Cupa României cu FC Botoșani, dar și partida cu Unirea Urziceni. Acum, mijlocașul s-a refăcut și va face parte din lotul lui Mircea Rednic pentru disputa de mâine cu FC Brașov.

„Jucătorii n-au ambiție”
După eșecul „câinilor” cu Unirea, acționarii dinamoviști i-au pus la zid pe elevii lui Rednic. După Borcea, ieri i-a venit rândul lui Turcu să acuze: „Noi vrem altceva de la jucători. Înțelegeam dacă vedeam că își dau viața pe teren, dar n-au ambiție. Echipa trebuia să aibă altă atitudine cu Unirea”.

Blat la Steaua – Urziceni?
Vasile Turcu a sugerat că la partida dintre Steaua și Unirea din ultima etapă a turului, ialomițenii nu își vor apăra corect șansele. „O să vedeți ce o să facă Unirea. Dacă o să joace la fel cum a jucat cu noi, Urziceniul are o șansă, dar nu o să evolueze la fel. O să spun mai mult după ce văd meciul”, a spus acționarul.

 

Adrian DUMITRU

Publicat: 21 11. 2008, 08:47
Actualizat: 21 11. 2008, 10:49