Locomotiva scârțâie

Locomotiva scârțâie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cifrele lui Uhrin la CFR în amicale: opt victorii, un egal și două eșecuri. La statistică, CFR-ul stă bine, la joc nu încântă! CFR a făcut ieri doar 0-0 cu divizionara secundă FCM Tg. Mureș, dar Uhrin s-a decis. Are în cap echipa cu care pornește pe drumul câștigării unui nou titlu. E singurul lucru cert în mintea lui, pentru că evoluția echipei îi provoacă neliniște!

Poarta e portugheză

Nuno Claro i-a luat fața lui Hirschfeld. Cu el a început și ieri Uhrin ultimul amical al iernii. Portughezul s-a impus în amicale, după ce la ultimul meci de Ligă de la Londra a arătat că se poate miza pe el. Tot cu el, CFR-ul a pus mâna pe titlu și sezonul trecut, fiind titular în retur.

Apărarea o conduc Cadu și Sousa

Cadu și Sousa sunt primele soluții ca fundași centrali. Sousa n-a jucat ieri, Flores fiindu-i alături portughezului, dar cu Otopeniul va fi titular. Până se reface Tony, pe dreapta în prima partidă a returului va apărea surpriza Viera! Ivorianul nu are încă tupeu de titular, dar promite!  Panin e titular pe stânga, fiind cel mai polivalent dintre fundași.

Mijlocul suferă

De la 40 de metri de Nuno apar însă problemele! Dani e „principal” pe postul de închizător. Uhrin nu are încă omul de legătură între apărare și atac. Ieri l-a încercat pe Mara central, dar după 26 de minute l-a mutat în dreapta! După pauză a intrat Peralta, însă niciunul nu e noul Trică. Benzile mediene la CFR sunt însă clare. Culio e în dreapta, Pereira în stânga.

Kone, „frate” cu Dubarbier

Yssouf și „Duba” sunt armele din ofensiva lui Uhrin cu Otopeniul. De pe bancă avertizează Traore și Ruiz. Primul a fost chiar titular cu mureșenii, al doilea a intrat în a doua parte la fel ca și Veljovic. Niciunul nu amenință însă supremația Kone – Dubarbier.

 

„Andone vrea să-și facă publicitate”
 

La finalul jocului de ieri, mijlocașul CFR-ului, Juan Culio, a insistat să-i mai răspundă încă o dată lui Andone, după ce fostul tehnician din Gruia a spus despre el că are doar opt clase. „Andone a avut ceva cu mine și când era la Cluj. Vrea doar să-și facă publicitate pe spatele meu”, a spus Culio.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod galben de averse torențiale și descărcări electrice în mai multe zone din țară
Cod galben de averse torențiale și descărcări electrice în mai multe zone din țară
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe zone ale ţării. Se schimbă vremea în Capitală
Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe zone ale ţării. Se schimbă vremea în Capitală
Pericolul ascuns în pasta de dinți! Ce s-a descoperit?
Pericolul ascuns în pasta de dinți! Ce s-a descoperit?
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a tunat-o din cap până-n picioare
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a…
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Banda 1 și banda 2: Tot ce trebuie să știi despre circulația pe benzi. Diferența între autostradă și în oraș
Banda 1 și banda 2: Tot ce trebuie să știi despre circulația pe benzi. Diferența între autostradă și în oraș
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×