LOCUL 1 BLESTEMAT**

Ceea ce era de așteptat s-a întâmplat aseară: CFR a renunțat la
serviciile tehnicianului Antonio Conceicao, deși e lider în Liga I.
Portughezul are astfel soarta altor antrenori demiși când erau pe
primul loc cu echipele lor: Zenga (Steaua), Andone (Dinamo) și
Uhrin (Timișoara).

Șefii din Gruia s-au întâlnit aseară, în jurul orei 18:30, și, după
două ore de discuții, au decis să îi rezilieze contractul
antrenorului Toni Conceicao, deși echipa este pe primul loc în
clasament. Principalul cap de acuzare a fost jocul practicat de
echipă, aspect în legătură cu care conducătorii CFR-ului și-au
exprimat în mai multe rânduri nemulțumirea. De asemenea, șefii din
Gruia sunt supărați pe lusitan și pentru că echipa a pierdut puncte
importante printre degete, fapt ce a împiedicat‑o să aibă un avans
consistent de șase-șapte puncte față de a doua clasată. Totodată,
oficialii lui CFR îi impută lui Conceicao faptul că a pierdut
vestiarul, unde nu mai are autoritate. De notat că demiterea
portughezului vine într-un moment în care, practic sau teoretic, el
este în obiectiv în toate competițiile. Conceicao a cucerit anul
trecut două trofee, Cupa și Supercupa, a calificat echipa în
grupele Europa League, unde, teoretic, mare are șanse de calificare
în „16”-imi, și a dus-o pe CFR în sferturile Cupei României și pe
primul loc în Liga I.

Zenga, Andone și Uhrin au pățit la fel

Conceicao nu este primul antrenor din Liga I demis, când echipa
sa era pe prima poziție în clasament. Cu trei etape înainte de
finalul campionatului 2004-2005, Walter Zenga a fost dat afară de
la Steaua de către Gigi Becali pentru rezultatele slabe
înregistrate pe finalul sezonului. De asemenea, la finalul turului
sezonului 2005-2006, Ioan Andone avea cu Dinamo un avans de un
punct față de ocupanta poziției secunde, Steaua, dar tot a fost
demis din cauza unui conflict cu acționarii. În sfârșit, la finalul
turului sezonului trecut, Marian Iancu a decis să se despartă de
Dusan Uhrin, chiar dacă cehul adunase 35 de puncte pe teren, fiind
pe locul 1 într-un clasament în care nu era inclusă depunctarea
FIFA.

Și Mancini
„s-a ars” la Inter!

Moda ca antrenorii să fie demiși, chiar dacă se aflau la ora
deciziei pe primul loc, nu este doar o tradiție românească. În
Italia, patronul lui Inter, Massimo Moratti, a decis să se despartă
de Mancini, deși acesta îi adusese titlul, pentru a-l putea numi pe
portughezul Jose Mourinho. La Real Madrid, germanul Jupp Heynckes a
fost înlăturat în 1998 după ce reușise să readucă în vitrina
„albilor” trofeul Ligii Campionilor, echipa din capitala Spaniei
nereușind să se impună în cea mai importantă competiție a
cluburilor din Europa de 32 de ani.


La ce rezultate au fost în acest sezon în Liga I, ar
fi trebuit să fim detașat pe primul loc!

Iuliu Mureșan, președinte CFR

Am aflat de la voi că sunt demis. Șefii nu îmi mai răspund la
telefon

Toni Conceicao, antrenor

E o greșeală să demiți un antrenor când duce echipa pe primul
loc

Dusan Uhrin, antrenor

Publicat: 13 11. 2009, 10:15
Actualizat: 13 11. 2009, 10:19