Președintele celor de la FC Timișoara, Marian Iancu, a comentat ultimele informații conform cărora Mircea Rednic este unul din candidații pentru banca echipei sale. Omul de afaceri a declarat că nu a vorbit niciodată cu fostul tehnician al lui Dinamo. De asemenea, Iancu a precizat că locul doi nu contează și că indiferent de participare, ținta sa este un trofeu, fie el un campionat sau o cupă. În altă ordine de idei, Iancu a caracterizat campioana României, Unirea Urziceni, drept un grup bun, dar fără valențe individuale.
"La fel cum am vorbit cu Mourinho, așa am vorbit și cu Rednic. Locul 2 pentru mine nu există. Nu mă interesează că am ajuns în final cupei pentru a doua oară și iarăși am fost "păcălit". Pentru mine contează doar un trofeu. Asta vreau, sunt de patru ani în fotbal și locul 2 nu există pentru mine. Am avut multe oportunități oferite de hazard, chiar dacă am jucat prost. Am oferit în scris o sumă pentru Bourceanu, așa cum facem noi de-obicei. Unirea este un grup de valoare care își trage energia de la conducător și antrenor. Ca jucători, nu conving pe nimeni.Este o echipă mică. Nu mai sunt interesat de Varga și Bălan. Nu știu cum ar juca sub presiune și cu concurență!", a spus Iancu la telesport. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER