Lopes vine în Bănie!

David Lopes va semna pe doi ani cu Universitatea, urmând să
încaseze 120.000 de euro pe sezon.

Universitatea Craiova a mai dat o lovitură! Pe lângă Gargorov,
Hotoboc și Antchouet, oltenii îl vor trece în distribuție și pe
brazilianul David Lopes.

Adrian Mititelu i-a oferit acestuia un salariu de 120.000 de euro
pe an și o primă de instalare de 50.000 de euro. Uriașul fundaș,
care măsoară 1,90 m, este așteptat zilele acestea în capitala
Olteniei să semneze un contract valabil cel puțin doi ani.

Steaua și Dinamo au fost primele care au pus ochii pe jucătorul
sud-american încă din iarna trecută, însă ultimele șase luni din
contractul pe care acesta îl avea cu formația din liga a doua a
Spaniei, Cordoba, l-au împiedicat să facă trecerea la una dintre
formațiile din București. Pe lângă asta, la scurt timp după
încheierea campionatului în România, în lupta pentru semnătura lui
David Lopes intrase și CFR Cluj, dar înțelegerea a picat în ultimul
moment.

Acceptă
120.000 de euro pe an

Negocierile cu Steaua au eșuat, discuțiile cu Dinamo s-au
împotmolit, iar pe fir a intrat Craiova. Astfel, pentru a fi sigur
că nu va fi „fentat” de marile rivale, Mititelu a negociat direct
cu fundașul, căruia i-a și trimis o ofertă: 50.000 de euro la
semnătură și un salariu de 10.000 de euro pe lună. Deși a cerut
inițial un contract de 240.000 de euro pe an și o primă de
instalare de 100.000 de euro, Lopes a transmis ieri că acceptă
oferta acesteia și că în maximum două zile va fi prezent în
România.

„David Lopes este un fundaș foarte puternic, un colos
care știe jocul. Face față fără nicio problemă la echipele cu
pretenții din Liga I”

Gică Craioveanu, fost atacant Craiova

„Lopes e înalt și știe și cu mingea. Am jucat contra
lui. E un fotbalist bun. E un jucător de forță
interesant”

Ionel Dănciulescu, atacant Alicante

Publicat: 08 07. 2010, 08:37
Actualizat: 08 07. 2010, 08:40