Antrenorul formației FC Vaslui, spaniolul Juan Ramon Lopez Caro, a declarat, vineri, după înfrângerea de pe terenul echipei Rapid București, scor 0-2, la debutul său în Liga I, că se simte ca un bărbat căruia i s-a luat femeia.
„Sunt foarte supărat, mă simt ca un bărbat căruia i s-a luat femeia. Este o înfrângere care nu ne place. Ne-au lipsit unele lucruri și am pierdut meciul la fazele fixe. E clar că trebuie să creăm mai mult pericol, să ridicăm nivelul jocului. Rezultatul este corect, în fotbal se plătește atunci când nu marchezi. Nu voi spune niciodată ce jucător m-a dezamăgit, asta rămâne în vestiarul nostru. Mulți vorbesc atunci când lucrurile merg rău, dar eu nu voi critica niciodată pe nimeni, nici pe arbitri. Consider că fiecare arbitru este un profesionist. Sunt multe echipe puternice în campionat, fără îndoială și Rapid este o echipă bună”, a spus tehnicianul spaniol.
Întrebat de ce nu l-a introdus în joc și pe fostul atacant al Rapidului, Daniel Pancu, antrenorul oaspeților a răspuns doar că așa a hotărât: „Pancu nu a jucat pentru că asta a fost decizia antrenorului. El și-a câștigat elogiile prin calitățile fotbalistice, dar peste toate primează profesionalismul. Nu e surprinzător că lumea îl iubește aici”.
Echipa Rapid București a debutat cu o victorie în ediția de campionat 2010/2011, învingând, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formația FC Vaslui, într-un meci din prima etapă a Ligii I.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER