„Lopez Caro este altceva!”

Adrian Porumboiu (foto) vorbește despre noul antrenor al
Vasluiului, spaniolul Lopez Caro, în termeni pe care nu i-a folosit
până acum față de niciunul dintre cei care au ocupat de-a lungul
timpului banca echipei sale.

-Când mai aveți timp de fotbal, cu o afacere atât de complexă și de
extinsă?

-Ați văzut și voi, din mașină, în timp ce vizitez diversele locații
ale business-ului meu. Fotbalul este ca un drog. Am investit bani,
am obținut doar o alterare a imaginii mele, dar nu am renunțat.
Când îmi va spune doctorul să mă las, mă voi lăsa (râde). Oricum,
nu mai iau fotbalul în serios. Vorbesc din mașină cu cei de la club
pentru transferuri și altele și uneori la birou. Aloc mult mai
puțin timp fotbalului decât afacerilor.

-Să vorbim un pic doar despre fotbal. Lopez Caro ce impresie v-a
făcut până acum?

-E cu totul altceva față de ce am avut până acum în materie de
antrenori la Vaslui. Mister este foarte meticulos, se implică în
toate aspectele activității de la club. Am modernizat la cererea sa
cabinetul medical și sala de forță și discutăm mereu despre tot ce
mai trebuie făcut. Îmi place foarte mult că este foarte
implicat.

„Mă voi distanța de
fotbal!”

-Vă propuneți titlul cu FC Vaslui?

-Dacă se poate să-l obținem, nu vom ezita. Sunt însă mai multe
echipe care vor titlul. Oricum, campionatul se va juca abia în
ultimele cinci-șase etape.

-Cum va fi Adrian Porumboiu în noul campionat?

-Mult mai distanțat de fotbal. Nu mai vreau să-mi pătez imaginea cu
certurile din fotbal. Am fost tras de urechi și de nepoți și e clar
că trebuie să schimb ceva. Mai mult, la un moment dat voi ieși
complet din fotbal. Nu știu când se va întâmpla asta, dar se va
întâmpla!


Cred că
arbitrajul românesc va urca de acum în calitate. După cutremurele
prin care a trecut, rămân câțiva arbitri de valoare care pot scoate
la lumină acest domeniu

Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui

Publicat: 19 07. 2010, 08:44
Actualizat: 19 07. 2010, 08:48