Lorena Balaci îi răspunde lui „Gogoașă”, după atacul liderului galeriei FCU: „E ceva umflat cu nimic înăuntru” + Ce spune despre despărțirea de Eugen Trică | EXCLUSIV

Lorena Balaci îi răspunde lui „Gogoașă”, după atacul liderului galeriei FCU: „E ceva umflat cu nimic înăuntru” + Ce spune despre despărțirea de Eugen Trică | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lorena Balaci a fost contactată de ProSport, după atacurile lui Andrei Preda „Gogoașă”, liderul galeriei lui FCU Craiova.

„N-am cum să intru într-o polemică cu un domn care se numește Gogoașă. Eu mă numesc Lorena Balaci. Toată lumea știe ce înseamnă o gogoașă: ceva umflat cu nimic înăuntru. Bine, dacă e poreclă și porecla vine de la ceva”, a spus Lorena Balaci pentru ProSport.

„Ce o să se rezolve când o să moară Sorin Cârțu?”

Fiica lui Ilie Balaci condamnă gestul suporterilor de a-i vandaliza gardul lui Sorin Cârțu și explică de ce a cerut autorităților să-și facă treaba cât mai repede în acest caz.

„Eu sunt licențiată în Drept de 21 de ani în cadrul Academiei de Poliție. Puțină lume știe, pentru că n-am profesat. Cred că pot să-mi dau foarte bine cu părerea despre legile penale ale țării. Eu și prima dată am reacționat când au vandalizat gardul lui Sorin. Eu i-am invitat să scrie și pe crucea lui tata de la cimitir. Eu nu pot să tac în fața actelor de vandalism, huliganism. Eu în postarea mea am dat share la o postare a fiicei lui Sorin Cârțu. Eu n-am menționat nicăieri că e vorba despre Peluza Sud. Eu am sancționat aceste acte de violență, de vandalism.

Dacă Gogoașă s-a simțit… cine se scuză se acuză. Eu am făcut apel la poliție, la autoritățile locale să rezolve această situație. I-au scris și pe cofetărie. Pentru mine, din Craiova Maxima, Sorin e foarte apropiat sufletului meu. Când văd scris pe gardul lui Sorin „mori”… Ce o să se rezolve când o să moară și Sorin? Copiii ăștia care au scris au și ei părinți, bunici, au acces la internet. E foarte simplu să dai search pe internet să vezi cine a fost Sorin Cârțu. Dacă tot ne agităm și vorbim despre care e adevărata Craiova, hai să ne căutăm legendele. Ambele echipe trebuie să-și cinstească la fel legendele”, a adăugat Lorena Balaci.

Gardul vandalizat de la casa lui Sorin Cârțu

„Poate eu l-am lăsat pe Trică”

Lorena Balaci i-a răspuns lui Andrei Preda și la faptul că liderul Peluzei de la FCU Craiova a spus că Eugen Trică s-a despărțit de Lorena pentru că aceasta susține echipa lui Mihai Rotaru.

„Legat de Trică… întrebați-l pe el de ce m-a lăsat. Ei nu au cu ce să mă atace și singura variantă de a ataca o femeie e să-i zici că a lăsat-o bărbatul. Poate n-a fost chiar așa, poate eu l-am lăsat pe Trică. Și dacă m-a lăsat el care e problema. Sau poate nu m-a lăsat el. A trecut atâta timp de la divorț, iar eu cu Eugen avem o relație civilizație. Dacă n-a apărut la momentul respectiv probabil nu va apărea niciodată. Nu ne-am bălăcărit prin presă”, a mai spus Lorena Balaci.

Eugen Trica, fostul antrenor al echipei FCU Craiova 1948

„Preda să vină cu dovada că eu am fost plătită cu un leu de cineva de la Craiova și atunci mă înclin în fața domnului Gogoașă de 10 ori. Mi se pare o mizerie. Dacă eu, Lorena Balaci, am nevoie să fiu plătită de cineva… Să fiu plătită pentru ce? Eu susțin echipa lui Rotaru pentru că joacă acolo copilul meu. Susțin Universitatea Craiova pentru copilul meu, n-am cum să susțin Gaz Metan Mediaș. Eu sunt suporterul copilului meu, în primul rând” – Lorena Balaci

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×