Lotito s-a supărat pe oficialii lui Dinamo pentru că l-au blocat pe Moți

În urmă cu mai bine de o lună, Claudio Lotito a făcut o vizită-fulger la București.

Motivul oficial a fost legat de achiziționarea definitivă a lui Ștefan Radu, însă dorința nespusă a italianului poartă numele lui Cosmin Moți. Toate părțile au ne­­gat „afacerea Moți“, însă jucătorul, acționarii dinamoviști, impresarii și oficialul celor de la Lazio s-au întâlnit în aceeași zi la restaurantul lui Vasile Turcu. Stoperul urma să ajungă pe „Olimpico“, în momentul în care celeștii făceau rost de bani. Aceștia l-au vândut pe Stendardo la Bologna și pe Behrami la West Ham, fără însă ca Moți să fie adus.

Din câte se pare, Borcea vrea să-i dea drumul fotbalistului abia în iarnă. Decizia dinamovistului l-a enervat pe Lotito, el spunând unor colaboratori că românii sunt neserioși. Șeful italienilor are și un alt motiv pentru a se enerva. Lazialii au renunțat la cooptarea lui Dario Dainelli de la Fiorentina, fiind siguri de înregimentarea fundașului central de la Dinamo.

Publicat: 28 07. 2008, 00:17