Marius Croitoru a stabilit programul de pregătire după vacanța de iarnă. Reunirea lotului FC Botoșani este programată pentru data de 7 ianuarie, iar patru zile mai târziu va începe cantonamentul din Turcia.
Antrenorul formației botoșănene a decis ca în acest stagiu de pregătire să fie cinci meciuri amicale, adversarii urmând a fi stabiliți la începutul anului viitor.
”Reunirea lotului va fi pe 7 ianuarie. Pe 10 ianuarie plecăm la București, iar pe 11 ianuarie zburăm în Antalya. Nu sunt adeptul cantonamentelor lungi, nu sunt adeptul cantonamentelor înainte de meci. Fotbalistul trebuie să înțeleagă, să fie responsabil, el este plătit să se antreneze și să joace. Vor fi cinci meciuri amicale pe 14, 16, 18, 20 și 22 ianuarie. După ultimul meci venim la București. Vreau ca acest miniretur să-l abordăm cu încredere maximă pentru a scrie o pagină frumoasă din istoria acestui club”, a spus Marius Croitoru.
De la reunirea lotului vor lipsi o parte din jucătorii străini. Ei vor ajunge la Botoșani înainte de plecarea în cantonament.
”Sunt jucători care au plecat mai târziu acasă pentru că așa și-au găsit bilete, fac două-trei zile până în Argentina sau Burkina Faso. E normal să le acord două-trei zile în plus”, a adăugat Croitoru.
FC Botoșani va juca primul meci oficial din 2020 pe 2 februarie, de la ora 17:00, când va întâlni în deplasare, la Ploiești, Chindia Târgoviște. Echipa moldoveană ocupă locul 7 după 22 de etape, cu 33 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER