Lotul Gloriei, prezentat în lumina reflectoarelor
Așteptat cu mare nerăbdare de către buzoieni, primul meci în nocturnă pe stadionul din Crâng s-a disputat astăzi. Într-o atmosferă de sărbătoare, peste 12.000 de spectatori au luat loc în tribune pentru a urmări la lucru echipa favorită Gloria și pe cea a unei mari iubiri, Universitatea Craiova. Evenimentul a fost precedat de un spectacol organizat de Primăriem după care, în aplauzele și uralele publicului, Gloria Buzău și-a prezentat lotul cu care va aborda noul sezon competițional.
Figura a fost repetată de spectatori și în momentul în care pe gazon au pășit cei din staff-ul tehnic, dar și conducerea clubului, în frunte cu finanțatorul Costel Bucur. A urmat apoi meciul, iar la intrarea pe teren oltenii lui Mititelu au fost aplaudați de întreg stadionul și în semn de mulțumire pentru gestul din ultima etapă a campionatului trecut, când și-au apărat corect șansele în fața Ceahlăului. Partida s-a încheiat cu victoria “juveților”, grație golului marcat de australianul Baird (min.20), acesta fructificând cu un șut din șase metri centrarea lui Dănănae. După fluierul final, buzoienii au asistat și la un foc de artificii.
Antrenorul Ștefan Stoica a declarat că echipa olteană va avea un cuvânt greu de spus în viitoarea ediție de campionat.
"Craiova joacă foarte bine, cred că va avea un cuvânt greu în campionat și îi doresc să se califice în cupele europene. Cât despre Gloria mea, pot spune că suntem în cautare. Ne vom antrena atât cât este necesar să atingem obiectivul, salvarea de la retrogradare, și sunt convins că vom reuși, pentru că acești copii sunt buni, însă trebuie să lucrăm cu ei", a spus Stoica.
Nicolo Napoli, antrenorul formației oltene, s-a arătat mulțumit de modul în care au evoluat elevii săi.
“Sunt mulțumit de băieți, e un rezultat bun, dar cel mai important e că în prima repriză au jucat foarte bine. Sper să facem un campionat cât mai bun, să ajungem cât mai sus în clasament”, a declarat Napoli, citat de site-ul formației din Bănie.
Gloria Buzău – Universitatea Craiova 0-1 (0-1)
A marcat: Baird (min.20)
Gloria : Stoicescu – Dias, Tudose, Ninu, Filip – Vigariu, Săceanu, Vlaicu, Doicaru – Bicfalvi, Sagna. Au mai jucat: Guda, Stoica, Gheorghiță, Pinto, Stancovici, Tavares, Crețu, Popa, Barbu.
U Craiova: Bornescu – Dănănae, Găman, Mitchell, Rose – Prepeliță, D. Stoica, Dilevski – Wobay, Fl. Costea, Baird. Au mai jucat S. Lung jr., Bărboianu, Barbu, Bușu, Gângioveanu, Dina, Crăciun, M. Costea.