Gigi Becali s-a convins că trebuie să schimbe din temelii lucrurile la Steaua, după începutul dezastruos de campionat. Finanțatorul spune că sistemul de joc pe care îl folosește Marius Lăcătuș nu este cel mai nimerit, pentru că fotbaliști Stelei nu au arătat calitățile necesare pentru a evolua în această așezare tactică și îi sugerează „Fiarei” să revină la o așezare de joc cu doi închizători. „Sistemul 4-1-4-1 îl joacă echipele mari, care pasează de te spulberă și unde fundașii sau mijlocașul la închidere recuperează mereu”, a afirmat Becali. Latifundiarul a explicat că a ajuns la această concluzie după ce a văzut că în lipsa lui Dayro și Toja, sistemul lui Lăcătuș nu mai are niciun sens. „Când n-ai mijlocași de valoare, degeaba joci în sistemul ăsta. Cu cine să joci? Cu Tiago și Szekely? Poți să joci 4-1-4-1 când îi ai la mijloc pe Nicoliță, Toja, Dayro și Stancu. Păi ce, are Tiago calitate de mijlocaș ofensiv? A dat el vreun gol la Steaua de un an de zile? Dacă nu sunt Toja și Dayro, trebuie să se joace altfel. Nu e o critică la adresa lui Lăcătuș, așa văd eu lucrurile”, a mai afirmat patronul Stelei.
„Nu mai avem lider pe teren!”
Gigi Becali deplânge plecarea lui Mirel Rădoi, susținând că în lipsa fostului căpitan al echipei nu are cine să-i impulsioneze pe fotbaliști. „Situația nu este una roz acum. La meciul cu FC Brașov, jucătorii au avut o atitudine înainte să primească gol și alta după ce au primit gol. După gol am văzut din partea jucătorilor dăruire, agresivitate. Acum trei-patru ani erau doi fotbaliști care dădeau tonul la agresivitate «La luptă pentru Steaua!»: Paraschiv și Rădoi. Acum noi nu avem pe nimeni. Poți să spui că este Ghionea, dar el este fundaș, e în ultima linie. Tonul trebuie să vină de la mijlocași sau chiar de la atacanți”, spune Becali. Finanțatorul crede că Florin Lovin, jucător trecut pe linie moartă în ultima vreme, ar putea îndeplini acest rol: „Cred că acest ton poate să-l dea Lovin, el este mai ambițios. Dar nu știu dacă intră în vederile lui Lăcătuș”.
Â
Ar vrea să revină la Steaua
Sorin Paraschiv (foto), care evoluează actualmente la Rimini, în Serie B, și-a exprimat nemulțumirea legată de aportul fotbaliștilor transferați de Steaua în ultima vreme. „Nu putem spune că după plecarea mea s-a distrus echipa, formasem un grup echilibrat. E adevărat că mijlocașii centrali trebuie să fie cei mai agresivi, probabil eu cu Rădoi am fost cei care dădeam tonul. Tot vechea gardă a dus greul și în acest sezon în Ghencea. Locul doi este un obiectiv realizabil pentru Steaua, pentru că titlul e aproape imposibil de obținut. Cred că noua campioană va fi tot din provincie”, a spus Paraschiv, care n-ar refuza o eventuală ofertă din partea fostei sale echipe: „M-aș întoarce oricând la Steaua, acolo e casa mea!”, a spus fotbalistul la Telesport. După un prim sezon în care a evoluat constant și a bifat 28 de partide, fostul stelist a fost mai mult rezervă în această ediție de campionat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER