După ce a fost propus de Dumitru Dragomir la naționala României, Florin Lovin a comentat posibilitatea de a evolua sub tricolor. Stelistul a afirmat însă că nu crede că Pițurcă îi va oferi șansa de a juca pentru România.
"Dacă îți faci treaba meci de meci, și ești bun, selecționerul te poate chema. Nu am primit niciun telefon și nici nu cred că voi primi de la selecționer. Pe acest post pe care evoluez eu sunt jucători foarte buni, poate doar într-un viitor apropiat să pot ajunge și eu, dacă îmi voi face treaba bine. Cred că Mureșan este unul dintre cei mai buni închizători din țară, cred că trebuie să i se dea șansa să evolueze la echipa națională”, a spus Lovin , la Specialul de la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER