Lovitură cu explozie în viitor: mutarea prin care Dinamo poate pune mâna pe cei mai talentați juniori! Mișcarea gândită de „câini”

Dacă se va realiza „transferul” lui Virgil Andronache (37 de ani) la Dinamo, acesta va fi numit și antrenor al echipei secunde 

„O să aveți un cuvânt de spus și în desemnarea antrenorului de la Dinamo 2″, a fost întrebarea reporterului ProSport pentru Gigi Mulțescu, la câteva minute după ce s-a încheiat conferința de presă în urma căreia tehnicianul era numit în funcție. „Cu siguranță o să fiu consultat și o să am un punct de vedere”, a venit răspunsul antrenorului. La câteva zile după acest dialog, ProSport a aflat că lui Gigi Mulțescu i s-a cerut deja părerea despre omul pe care „câinii” vor să-l învestească în unul dintre cele mai importante posturi ale clubului. Este vorba de șefia Centrului de Copii și Juniori. Tehnicianul pe care președintele Constantin Anghelache îl dorește în fruntea pepinierei din „Groapă” este  Virgil Andronache (37 de ani), actualmente la Sportul Studențesc, una dintre formațiile puternice din București și din țară la acest nivel.

Aducerea tehnicianului din Regie ar fi cu adevărat o lovitură, pentru că antrenorul ar fi urmat în „Ștefan cel Mare” de cei mai importanți juniori ai alb-negrilor. În acest moment, la Sportul Studențesc este degringoladă totală, iar Dinamo vrea să profite și să aducă mulți internaționali de tineret. Se aude chiar că Andronache ar face trecerea la noul loc de muncă împreună cu trei dintre cele mai importante grupe de juniori de la Sportul.

Moldovan a fost dat afară

În acest moment, scaunul șefului de la Centrul de Copii și Juniori din „Ștefan cel Mare” este gol. Ion Moldovan, cel care a ocupat această funcție până de curând, a fost anunțat că nu face parte din planurile de viitor ale noii conduceri. Astfel, la începutul acestei săptămâni, „Comisarul” a fost chemat la hotelul RIN, acolo unde este sediul SC Dinamo 1948, pentru a semna actele despărțirii.
Pe lângă postul de șef al Centrului de Copii și Juniori, Andronache va pregăti și „satelitul” Dinamo 2. Contractul lui Tibor Selymes a expirat la finalul sezonului, iar conducerea i-a propus acest post tehnicianului de la Sportul. Echipa secundă a „câinilor” a retrogradat în Liga a III-a și se dorește o schimbare a strategiei.

Cine este Virgil Andronache?

Conduce echipa juniorilor B de la Sportul (campioană a României în 2011)
În tur a antrenat prima echipă a celor Sportul Stundențesc, iar în retur a condus echipa a doua (în același timp a fost și la grupa juniorilor B)
În timpul liber joacă în Liga a IV-a, la GVD, alături de Belodedici, Mozacu, Oprișan, Tom Cristea, Iftodi
În acest an, a participat cu juniorii B în turneul național de play-off de la juniori B,
Studenții au fost eliminați chiar de Dinamo, de juniorii antrenați de Sorin Popescu. (Mihai Andrieș)


Cei mai importanți jucători ai Sportului de la grupa juniorilor B:
Vâlceanu (portar)  – selecționat la U17 și U18
Baniță și Cosmin Mihai (fundași) – selecționați la U17
Pațurcă, Alex Riță (mijlocași)  – selecționați la U17
Mareș (atacant) – U17


 

Publicat: 12 06. 2013, 14:29
Actualizat: 12 06. 2013, 14:30