Lovitură de teatru! Gigi s-a decis: Brandan pleacă!** Ilie Stan e dependent de el, dar are pregătită alternativa după turul cu Twente
În China nu s-a încheiat perioada de transferuri și, până pe 2 martie, Brandan poate fi legitimat de Tianjin Teda. În Antalya, argentinianul e urmărit la fiecare meci de un oficial chinez, care stă discret în mașină și se uită la jocurile Stelei.
Transferul lui Pablo Brandan la Tianjin Teda nu a picat. Argentinianul a auzit că formația chineză nu a renunțat la achiziționarea sa și speră să se ajungă la un acord cu Steaua în această lună. Asiaticii vor să-l înduplece pe Gigi Becali să-l lase pe fotbalist să plece după ce luna trecută au fost refuzați. Ieri, finanțatorul stelist a recunoscut că încă se mai tratează pentru Brandan. „Dacă chinezii îmi dau un milion de euro pe el, îl las să meargă acolo, dar numai după meciul cu Twente”, a declarat el.
Latovlevici îi poate lua locul
Perioada de transferuri în China se încheie pe 2 martie și sud-americanul ar putea să se transfere după ce trec cele două jocuri cu Twente. Însă asiaticii ar dori să-l aducă pe Brandan încă după primul joc de la București cu olandezii, mai ales dacă Steaua nu va mai avea șanse de calificare. Ei îl vor pe argentinian cât mai repede ca să aibă timp să-l integreze. Despărțirea de Pablo Brandan chiar după jocul tur nu ar fi o mare dramă pentru Steaua. Latovlevici are șanse mari să poată evolua, însă numai în în partida de la Enschede, iar Ilie Stan îl poate folosi pe Alex Bourceanu la mijloc, mai ales că „închizătorul” roș-albaștrilor își va ispăși suspendarea de o etapă.
Staff-ul tehnic al Stelei e de acord ca Pablo Brandan să fie lăsat să plece în China după ce își va face treaba în jocurile cu Twente. Cel puțin în meciul tur cu Twente, Ilie Stan e dependent de argentinian, pe care îl va folosi pe postul de fundaș stânga din cauza indisponibilității lui Latovlevici.
„Vreau să mă transfer în China pentru că am o vârstă și nu cred că mai prind o astfel de șansă. Contractul pe care mi-l oferă cei de acolo e senzațional”, Pablo Brandan, fundaș Steaua
700 de mii de euro pe an va câștiga Brandan dacă pleacă în China
150 de mii de euro primește anual Pablo Brandan la Steaua, dar la începutul fiecărui sezon trebuie să încaseze un bonus de 200.000 de euro de la Becali
Becali: „Îl vreau pe Bumba!”
Patronul Stelei regretă că nu l-a luat pe Claudiu Bumba atunci când i s-a ivit ocazia. „Bumba a venit și cu pile și tot nu l-am ținut. A avut o pilă printr-un unchi… Dacă n-avea pile, nu dădea nici măcar probe la Steaua. Așa se întamplă în România!„, a spus, ieri, Gigi Becali. Steaua e dornică să-l ia pe tânărul de 18 ani de la Târgu-Mureș. „Acum mă rog de unchiul lui să-l aducă la Steaua. Cum să nu-l vreau! Oricum nu se duce în altă parte, e stelist înfocat. Și el, și toată familia lui”, a mai spus Becali.
Va fi coleg cu Lucian Goian și Farkas
La Tianjin Teda, echipa la care cel mai probabil va pleca Pablo Brandan, evoluează deja un român. Chinezii l-au transferat pe Lucian Goian, de la Astra, care a semnat un contract pe trei sezoane. Zilele viitoare, chinezii vor parafa și înțelegerea cu vasluianul Pavol Farkas. Stoperul slovac va avea un salariu de 150.000 de dolari la noua sa echipă.