Atletico Mineiro dă clubul Steaua în judecată, din cauza transferului lui Cruz. Echipa din Brazilia a primit un document de transfer semnat de managerul echipei, care confirma oficial împrumutul. Hârtia n-are însă nicio valore, din cauza faptului că managerul Stelei n-are drept de semnătură.
Impresarul lui Rafael Cruz este și el revoltat: „Clubul Steaua ne-a înșelat. E păcat pentru un club cu o asemenea faimă să aibă o conducere de amatori. Reghecampf mi-a spus că-i place foarte mult de Cruz și că-i pare foarte rău că trebuie să plece. Dar așa se întâmplă când ai o conducere neprofesionistă”, a declarat agentul lui Cruz pentru ProSport.
Documentul în cauză este de fapt o strategie folosită de managerul Stelei. Acesta știa că n-are drept de semnătura, dar voia să se asigure că Rafael Cruz va veni în probe. Acum, brazilienii, care erau siguri că Rafael Cruz a fost împrumutat de Steaua, se simt păcăliți și anunță că vor face plângere la FIFA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER