Lovitură de teatru la Cluj!** Noul antrenor al lui „U” e tot Ionuț Badea! Ce spune tehnicianul

UPDATE 14:25: Ionuț Badea spune că nu s-a pus niciodată problemă demiterii sale.

„Nu s-a pus în discuție rezilierea contractului în aceste zile. A fost doar o perioadă de evaluări. Mă bucură reacția pe care au avut-o jucătorii când le-am spus că voi reveni. În acest moment bucuria este mai mare decât în clipa când am semnat cu Universitatea. Obiectivul rămâne același”, a spus Ionuț Badea.

Reamintim că despărțirea de Ionuț Badea a fost anunțată în ultimele zile chiar pe site-ul oficial al clubului.


Ionuț Badea a fost anunțat sâmbătă, imediat după meciul cu FC Vaslui că se renunță la serviciile sale. Claudiu Niculescu a condus antrenamentele de luni și marți însă jucătorii au avut o supriză la cel de astăzi.

Ionuț Badea a mutat ședința de pregătire cu 3 ore mai târziu decât o programase Niculescu și s-a prezentat la antrenament ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut.

Explicația a oferit-o Felix Grigore, care spune că Ionuț Badea a fost rechemat la echipă.

„Există momente critice în viața unei echipe când este nevoie de un șoc. Șocul pentru noi a fost schimbarea antrenorului, dar apoi am ales să mizăm pe continuitate pentru că suntem convinși că ne putem realiza obiectivul”, a spus Grigore.

Publicat: 14 12. 2011, 14:08
Actualizat: 14 12. 2011, 14:28