Lovitură de teatru la Steaua. Ce surpriză au avut oficialii campioanei României
Adrian Cristea a dat Steaua în judecată, în speranța că oficialii clubului vor renunța la pretențiile financiare pentru rezilierea contractului fotbalistului. Mijlocașul nu mai are voie să joace până când nu va renunța la procesele deschise împotriva campioanei.
Pe 29 iulie, Comisia de Disciplină a FRF să-l suspende pe Adrian Cristea din activitatea fotbalistică, până când fotbalistul va renunța la toate procesele intentate Stelei. Adrian Cristea a evoluat pentru Steaua în prima jumătate a sezonului 2013-2014. Clubul finanțat de Gigi Becali a renunțat la serviciile fotbalistului în ianuarie 2014, dar cele două părți nu au ajuns atunci la un acord privind termenii rezilierii contractului.
Cristea s-a adresat comisiilor jurisdicționale ale FRF, iar la 11 aprilie 2014 Comisia de Recurs a obligat FC Steaua la plata sumei de 120.000 de euro către fostul său jucător reprezentând restanțe salariale și bonusuri. Cazul a ajuns ulterior la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. La TAS, cele două părți au ajuns la o înțelegere, Adrian Cristea asumându-și renunțarea la toate procesele deschise împotriva FC Steaua. Fotbalistul nu a îndeplinit această condiție, un dosar deschis de el împotriva FC Steaua aflându-se în continuare pe rolul unei instanțe civile din România.
Este vorba despre un dosar deschis la Judecătoria Buftea, pe 23 iulie 2015. Obiectul procesului este „anulare act pretenții”, adică jucătorul dorește ca Steaua să renunțe la compensațiile pe care i le-a cerut lui Adrian Cristea, după ce acesta a rupt unilateral contractul. Până în acest moment, Judecătoria Buftea nu a stabilit niciun termen.
Adrian Cristea este sub contract cu Concordia Chiajna, dar nu a mai putut fi folosit de ilfoveni după pronuțarea deciziei Comisiei de Disciplină.