Lovitură de teatru: Nașu’vrea să renunțe la licențe!** Rămânem fără echipe în Europa? Cum se încearcă salvarea lui Poli și a Bistriței
Comitetul Executiv al FRF de pe 20 iunie ar putea aduce o
lovitură de teatru. Apropiații lui Mircea Sandu susțin că acesta
intenționează să desființeze pur și simplu procesul de licențiere
pe plan intern!
După scandalul de proporții izbucnit în urma retrogradării
Timișoarei și Bistriței, Mircea Sandu nu mai vrea bătăi de cap
pentru viitor. Astfel, există surse care susțin că „Nașul” vrea ca,
în proxima ședință a Comitetului Executiv, să elimine efectiv
aparatul de licențiere. Astfel, ar urma ca grupările din Liga I să
joace fără amenințarea retrogradării din motive ce țin de obținerea
licenței. Va rămâne doar ca participantele în cupele europene să
urmeze procesul de licențiere la nivel UEFA.
Putem
rămâne fără echipe în Europa!
Această perspectivă ar pune România într-o situație delicată. Chiar
dacă există încă țări care nu au aparat de licențiere, UEFA vrea să
impună această modalitate de aplicare a transparenței economice în
toate federațiile afiliate, astfel că ar fi o lovitură grea de
imagine primită de FRF și Mircea Sandu, în condițiile în care
ultimul e și membru al Comitetului Executiv al UEFA.
„Nașul”, presat în ultimul timp și de Dumitru Dragomir, vrea însă
să plătească acest preț pentru a-și lua de pe cap cel mai mare
stres al ultimelor luni. Cel mai mare pericol este acela că licența
pe plan intern constituia un filtru înainte de licențierea pe plan
internațional. România poate avea în anii viitori neplăcuta
surpriză de a se trezi chiar și cu toate echipele participante în
cupele europene eliminate înainte de start! Este posibil ca Mircea
Sandu, ajutat și de Dumitru Dragomir, să încerce să salveze și pe
Timișoara și pe Bistrița, aplicând retroactiv eliminarea din
regulamente a aparatului de licențiere. Asta ar fi singura
modalitate ca echipele să rămână în prima ligă, licențele chiar
neputând fi acordate.
Doar federațiile din Spania
și din Albania nu dețin în acest moment un aparat de licențiere a
echipelor pe plan intern. Spania a avut chiar anul trecut parte de
o surpriză neplăcută, Mallorca fiind exclusă din Europa League în
urma licențierii la UEFA