Lovitură!** Dinamo negociază pentru Diakite!

Pe ultima sută de metri a perioadei de mercato, roș-albii
încearcă o variantă incredibilă de întărire a defensivei. Dinamo
caută în continuare un stoper experimentat, care să se poată
alătura imediat lotului antrenat de Țălnar.
În consecință, privirile dinamoviștilor s-au oprit în Serie A.
Acolo a fost găsit Mobido Diakite (23 de ani), fundașul lui SS
Lazio Roma. Fotbalistul francez este unul dintre jucătorii
importanți ai formației capitoline, pentru care a evoluat în 23 de
partide în acest sezon, dintre care cinci în Europa League. Colegul
lui Ștefan Radu poate evolua pe ambele poziții în centrul apărării
și este evaluat la 2.000.000 de euro. Stoperul din Hexagon a fost
monitorizat în urmă cu trei sezoane și de formația engleză Arsenal
Londra, care a renunțat la achiziționarea lui. Deși Diakite a fost
titular la Lazio în tur, el va fi trecut pe linie moartă la
formația din capitala Italiei și astfel s-a ivit posibilitatea
pentru Dinamo de a-i propune o aventură în Liga I.

Soluția
de avarie: Pellegrino de la Atalanta

În cazul în care acționarii nu vor reuși să detoneze bomba
ultimilor ani în materie de transferuri în Liga I, variantă de
rezervă ar putea fi Maximiliano Pellegrino (30 de ani), fundașul
argentinian al bergamezilor de la Atalanta. Sud-americanul a
evoluat în patru partide pentru echipa sa și a fost propus și
Stelei, altă formație care a căutat disperată în această pauză de
iarnă un fundaș central.

Publicat: 25 02. 2010, 10:06
Actualizat: 25 02. 2010, 10:08