Ca și cum subțirimea lotului nu ar fi de ajuns, Daniel Pancu începe să aibă probleme și cu accidentările. Stoperul Cosmin Frăsinescu, cel mai experimentat om din defensiva lui Poli, stâlpul defensivei, s-a accidentat și ar putea rata meciul de duminică, cu FC Botoșani, din etapa a 2-a a noului sezon.
Mai mult decât atât, Iașiul nu-l poate folosi nici pe grecul Baxevanos. Fiind împrumutat de la Botoșani, acesta nu are drept de joc împotriva echipei de care aparține.
În aceste condiții, antrenorul Daniel Pancu va fi nevoit să improvizeze la nivelul fundașilor centrali și să găsească un al doilea stoper alături de Mihalache.
„Avem în continuare probleme foarte mari. Cosmin Frăsinescu s-a accidentat și are șanse mici să joace la Botoșani. Și aici avem o problemă foarte serioasă, pentru că atât Brânză (n.r. portar), cât și Baxevanos (n.r. stoper) nu au drept de joc, fiind împrumutați de la Botoșani. Practic vom rămâne într-un singur fundaș central și va trebui să improvizez. Mari lucruri nu s-au schimbat față de prima etapă, dimpotrivă. L-am câștigat pe Platini, dar l-am pierdut pe Frăsinescu”, a declarat antrenorul Daniel Pancu, într-o conferință de presă. „Am simțit ceva la coapsa dreaptă după meciul cu Chindia, am făcut un ecograf , am o mică leziune și am făcut refacere, fizioterapie. De la zi la zi sunt mai bine, vedem ce tonus voi avea și împreună vom decide ce voi face”, a explicat Cosmin Frăsinescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER