Președintele clubului Politehnica Iași, Ciprian Paraschiv, a declarat, sâmbătă, într-o videoconferință cu suporterii, că gruparea din Copou a pierdut o sumă de aproape jumătate de milion de euro din cauza pandemiei de coronavirus.
Paraschiv a precizat că a avut un contract semnat cu o companie importantă, care din cauza pandemiei a sistat virarea banilor în contul grupării ieșene.
„Noi am pierdut un sponsor puternic. Este pentru prima dată când mi s-a întâmplat să am un ordin de plată ștampilat de bancă și acea companie puternică, de nivel internațional, având informații despre ceea ce s-a întâmplat în China, și-a dat seama că lucrurile vor evolua într-un mod negativ și ne-a transmis că s-a blocat totul. Dar rămân discuțiile pentru viitor. Discuțiile avansate cu diverși sponsori în luna februarie, înainte de a veni această nebunie, mi-au dat speranțe pentru viitor. Eu sunt optimist. Din calculele mele, cred că am pierdut peste 400.000 de euro, aproape jumătate de milion de euro am pierdut în această perioadă, inclusiv suma pe care ar fi trebuit să o primim de la acel sponsor puternic”, a declarat președintele Ciprian Paraschiv.
Acesta a mai spus că pentru obținerea licenței clubul mai are nevoie de o sumă cuprinsă între 80.000 și 100.000 de euro: „Sunt între 80.000 și 100.000 de euro datorii, nu e simplu pentru că toată lumea acum, dacă are un ban, îl îndreaptă către sistemul de sănătate. Ne bazam și pe niște bani de la CSU Craiova, de pe urma transferului lui Qaka, bani pe care se pare că nu-i vom vedea, ei ne-au transmis că nu pot face plăți în această perioadă de stare de urgență”.
Paraschiv a mai spus că FRF a primit de la UEFA un mesaj ferm în ceea ce privește încheierea sezonului actual: „Au fost destul de duri și de tranșanți, se dorește ca toate campionatele să se joace pe teren până la final. Chiar au criticat ce se întâmplă în Belgia”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER