Atacantul italian Michele Paolucci a semnat un contract cu FC Petrolul, valabil până la finalul sezonului, el urmând să se alăture lotului pregătit de Mihai Stoichiță în ianuarie, informează site-ul oficial al grupării ploieștene.
„Cu gândul declarat de a-și întări lotul în perspectiva părții a doua a sezonului, FC Petrolul Ploiești a ajuns, deja, la un acord cu un prim jucător important. Astfel, atacantul italian Michele Paolucci (29 de ani) a semnat un angajament cu gruparea noastră până la finele actualui campionat, el urmând să se alăture lotului petrolist de la începutul anului viitor, atunci când vor demara pregătirile pentru sezonul de primăvară”, a notat sursa citată.
Produs al centrului de juniori al lui Juventus Torino, Paolucci are la activ 95 de prezențe în Serie A, pentru Ascoli, Udinese, Atalanta, Catania, Siena, Juventus și Palermo, marcând de 17 ori în meciurile disputate în prima ligă italiană.
El a evoluat ultima dată la Latina Calcio, grupare de care s-a despărțit în vara lui 2015. Michele Paloucci a mai jucat, în Serie B, la Vicenza și Siena, totalizând 97 de meciuri și 19 goluri înscrise, având, totodată, și prezențe în reprezentativele U17, U19, U20 și U21 ale Italiei, a mai precizat site-ul Petrolului.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER