Campionii se mișcă repede. CFR Cluj nu stă pe gânduri și se întărește deja pentru noul sezon. Chiar dacă nici actualul sezon nu s-a încheiat, ardelenii mai având de disputat finala Cupei României, conducătorii noii campioane au demarat deja negocierile pentru a întări echipa. Astfel, primul pe listă este portarul lui FC Brașov, Dani Coman. Antrenorul Andrea Mandorlini nu a avut încredere în niciunul din actualii goalkeeperi din lot și a cerut de urgență un portar de valoare. Pe lângă alți portari aflați pe lista CFR-ului, Coman are avantajul că poate pleca oricând de la FC Brașov, beneficiind de o clauză specială în contract, informează cotidianul Adevărul.
Portarul a mai fost aproape de CFR în trecut, pe vremea lui Ioan Andone, dar atunci părțile nu au mai ajuns la un acord din cauza neînțelegerilor financiare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER